Francul puternic îşi arată colţii şi muşcă din PIB-ul Elveţiei în trimestrul al doilea

Economia Elveţiei a crescut cu 0,4% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, cea mai slabă evoluţie din 2009, şi urmează să frâneze şi în trimestrul al treilea, exporturile resimţind impactul aprecierii puternice a francului şi încetinirii economiei mondiale.

292 afișări
Imaginea articolului Francul puternic îşi arată colţii şi muşcă din PIB-ul Elveţiei în trimestrul al doilea

Francul puternic îşi arată colţii şi muşcă din PIB-ul Elveţiei în trimestrul al doilea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Produsul Intern Brut (PIB) al Elveţiei a crescut cu 2,3% în trimestrul al doilea comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate joi de Secretariatul de Stat pentru Ştiinţe Economice.

Analiştii contactaţi anterior de Reuters estimau o creştere trimestrială de 0,4% şi un avans anual de 2,4%, faţă de 0,6%, respectiv 2,5% în primele trei luni ale acestui an.

Francul elveţian s-a apreciat cu peste 6% faţă de euro în trimestrul al doilea şi a crescut cu încă 16% în iulie şi august.

Francul este considerat un activ cu randament scăzut, însă foarte sigur în raport cu alte investiţii. Speriaţi de criza datoriilor de stat din zona euro, de situaţia economică incertă din SUA şi de posibilitatea unei noi runde de recesiune mondială, investitorii au retras masiv banii din acţiuni, mărfuri, valute şi alte active volatile, intrând puternic pe aur, franci elveţieni şi yeni japonezi.

Cele trei active "safe-haven" au urcat la maxime istorice în raport cu dolarul şi euro în repetate rânduri în ultimele săptămâni.

Exporturile generează circa jumătate din PIB-ul Elveţiei, iar companiile din acest sector, mari producători şi angajatori în economia ţării, acuză probleme severe din cauza aprecierii necontrolate a monedei. Situaţia este chiar mai gravă în Japonia, a treia mare economie a lumii şi unul dintre cei mai mari exportatori de electronice, electrocasnice, piese auto şi automobile, utilaje şi maşini industriale, unde yenul a intrat pe un trend ascendent puternic în raport cu dolarul şi euro încă de la izbucnirea crizei financiare mondiale din 2008.

În Europa de Est, aprecierea francului creează probleme serioase pentru persoanele şi companiile care au luat credite în monedă elveţiană, atraşi de dobânzile reduse şi de cursul de schimb relativ stabil din perioada care a precedat criza.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici