Franks: Aprobarea unui nou acord de către FMI ar ieftini finanţarea pe piaţa privată

Aprobarea de către consiliul FMI a unui nou acord poate facilita finanţarea pe piaţa privată, chiar dacă România nu utilizează fondurile disponibile, întrucât arată investitorilor că statul este pe calea cea bună, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

40 afișări
Imaginea articolului Franks: Aprobarea unui nou acord de către FMI ar ieftini finanţarea pe piaţa privată

Franks: Aprobarea unui nou acord de către FMI ar ieftini finanţarea pe piaţa privată (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto/AFP)

"România va decide dacă vrea sau nu un nou acord cu FMI. Noi nu vom impune un acord. Ar trebui să-l întrebaţi pe preşedintele Băsescu ce crede. În multe cazuri, statele cred că a avea aprobarea din partea FMI, a trece prin revizuiri din partea experţilor, arătă că sunt pe calea bună şi se fac schimbările cerute", a spus Franks în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV.

El a explicat că obţinerea unei aprobări din partea consiliului FMI poate facilita finanţarea pe piaţa privată, pentru că multe bănci de investiţii şi investitori în obligaţiuni analizează şi observă că acordul cu FMI este pe drumul cel bun şi "spun da pentru o anumită ţară".

"Chiar dacă nu utilizaţi banii FMI pentru finanţarea deficitului, împrumuturile pot fi mai ieftine dacă ai un program cu FMI, (...) care spune investitorilor că FMI este acolo", a continuat Franks.

El a precizat că pentru România, al cărui acord cu FMI se va încheia anul viitor, există două opţiuni: linia de credit flexibilă sau un acord stand-by precautionary.

Oficialul FMI a arătat că linia de credit flexibilă este un instrument dezvoltat recent de instituţie pentru statele ale căror politici sunt în stare bună, dar care ar putea fi expuse la şocuri.

"Primele state care au utilizat această facilitate au fost Polonia, Mexic şi Columbia, state care erau într-o stare economică relativ stabilă înainte de criză, dar se temeau că şocurile le-ar putea afecta şi ar putea avea nevoie pe neaşteptate să atragă fonduri. Deci erau eligibile şi nu au utilizat-o. Ca România să se califice trebuie să aibă până anul viitor politici evaluate ca sustenabile şi în stare bună", a spus Franks, menţionând că Polonia şi Mexic negociază în prezent reînnoirea acestei facilităţi.

În ceea ce priveşte acordul stand-by, oficialul FMI a arătat că acesta ar fi relativ similar cu cel actual, implicând un angajament al instituţiei privind disponibilitatea fondurilor, dar nu şi obligaţia Guvernului de a trage banii.

"Consiliul FMI va decide că poate să dea bani, dar Guverul va spune "mulţumim foarte mult, dar îi vom lăsa la Washington, în caz că vom avea nevoie", a încheiat Franks.

România a încheiat în primăvara anului trecut un acord cu FMI pe doi ani, pentru o finanţare de circa 13 miliarde euro. Tranşele a treia şi a patra din acord, în valoare cumulată de 2,45 miliarde de euro, au intrat în acest an în contul Băncii Naţionale a României şi cel al Trezoreriei statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, cu ocazia vizitei în România a directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, de la finele lunii martie, că atunci când actualul acord se va încheia, cel mai probabil Guvernul va solicita un nou acord stand-by de asistenţă sau o linie de credit flexibilă.

Un acord de tip "precautionary stand-by" diferă de un aranjament de tip "stand-by" pentru că nu necesită utilizarea sumelor de bani prevăzute în acord decât în cazuri de urgenţă, deşi stabileşte pentru ţara semnatară angajamente economice similare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici