General Motors vrea să angajeze în următorii cinci ani până la 10.000 de angajaţi în IT

General Motors vrea să angajeze până la 10.000 de persoane în IT în următorii trei-cinci ani, în cadrul unei campanii de îmbunătăţire a competenţelor companiei în domeniul tehnologiei informaţiei, transmite Bloomberg.

306 afișări
Imaginea articolului General Motors vrea să angajeze în următorii cinci ani până la 10.000 de angajaţi în IT

General Motors (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Producătorul auto american a anunţat recent că prima parte a programului a fost lansată prin angajarea a 500 de persoane la noul centru IT deschis în Austin, Texas.

GM lucrează încă la aspectele de detaliu ale proiectului, însă "va fi vorba de un număr mare de angajaţi, lucru de aşteptat de la o companie globală", a declarat directorul executiv de informaţie al GM, Randy Mott.

Întrebat dacă grupul va angaja peste 10.000 de persoane, Mott a spus că cifra va fi "în această zonă, însă ceva mai mică".

General Motors a selectat capitala statului Texas deoarece oferă suficientă forţă de muncă calificată în domeniul IT. Zona Austin a devenit o importantă bază de recrutare pentru companii din IT, precum Dell.

GM vrea să aducă majoritatea proiectelor de IT&C în interiorul companiei. În prezent, numai 10% din aspectele de IT ale afacerilor grupului sunt executate intern.

Acţiunile GM au închis vineri la New York în urcare cu 4,1%, la cel mai ridicat preţ din ultimele patru luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici