Geoană: Pachetul de măsuri anunţat de Băsescu este estimat la 2% din PIB

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, după întâlnirea conducerii Senatului cu FMI, că pachetul de măsuri propus de preşedintele Traian Băsescu este estimat de către autorităţile române şi de către cele internaţionale la 2% din PIB.

23 afișări
Imaginea articolului Geoană: Pachetul de măsuri anunţat de Băsescu este estimat la 2% din PIB

Geoană: Pachetul de măsuri anunţat de Băsescu este estimat la 2% din PIB (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

"Ni s-a confirmat că, în estimarea autorităţilor române, şi în estimarea autorităţilor internaţionale, pachetul integral de măsuri propus de domnul Băsescu şi probabil anunţat cu câteva zile întârzieire şi de primul-ministru este undeva la 2% din PIB. Aceasta este estimarea acestei măsuri", a spus Geoană.

Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, ajutorul de şomaj de asemenea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse masiv subvenţiile.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat vineri că nu vor fi adoptate măsuri adiţionale celor anunţate de preşedinte. "Este un deficit suplimentar de circa 3% din PIB, deci ne ajustăm cu circa 3%" a spus Vădescu, întrebat care va fi impactul măsurilor anunţate ca pondere în PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici