Conform DW, executivul de la Berlin se pregătește să adopte miercuri proiectul de buget pentru 2026, în valoare totală de 520,5 miliarde de euro, care include investiții planificate de 126,7 miliarde de euro și împrumuturi de 174,3 miliarde.
Vicecancelarul și ministrul de Finanțe, Lars Klingbeil, a anunțat că Germania va continua să stimuleze economia prin cheltuieli publice mari, în special în domeniile infrastructurii și securității.
O parte esențială a bugetului este posibilă datorită excluderii cheltuielilor de apărare din regulile stricte privind datoria publică, o mișcare menită să permită investiții consistente pe termen lung în capacitatea militară a țării.
Totuși, Klingbeil a avertizat că, începând cu 2027, vor fi necesare măsuri semnificative de austeritate pentru a readuce echilibrul fiscal, ceea ce ar putea duce la reduceri de cheltuieli sau la creșteri de taxe.