Grecia: Economia va continua să se contracte în 2016, potrivit estimărilor Guvernului elen

Guvernul Greciei anticipează că economia elenă se va contracta cel puţin până în 2017, potrivit proiectului de buget prezentat luni în Parlament, care anticipează că măsurile de austeritate prevăzute în acordul convenit cu creditorii internaţionali vor fi implementate, relatează MarketWatch.

215 afișări
Imaginea articolului Grecia: Economia va continua să se contracte în 2016, potrivit estimărilor Guvernului elen

Grecia: Economia va continua să se contracte în 2016, potrivit estimărilor Guvernului elen (Imagine: Shutterstock)

Economia Greciei se va contracta cu 2,3% în acest an şi cu 1,3% în 2016, estimările fiind conforme cu cele incluse în acordul de salvare de 86 de miliarde de euro, încheiat în iulie cu zona euro şi FMI.

Majorările de taxe şi reducerile de cheltuieli prevăzute în acord vor permite ca Guvernul să ţintească în acest an un deficit al bugetului primar de 0,25% din PIB şi un excedent de 0,5% din PIB în 2016.

"În perioada următoare, economia Greciei va intra într-un proces de reforme profunde, cu o serie de schimbări fiscale şi structurale. Perioada de ajustare nu va fi uşoară, dar va crea condiţiile pentru o economie modernă, fără problemele moştenite din trecut", se arată în nota introductivă a bugetului.

Noile măsuri de austeritate vor fi o sarcină dificilă pentru guvernul de coaliţie condus de premierul Alexis Tsipras, în pofida faptului că acesta a câştigat un nou mandat luna trecută.

Rata şomajului va creşte la 25,8% în 2016, de la 25,4% în acest an, potrivit proiectului de buget.

Oficialii eleni speră să atenueze unii dintre termenii acordului de salvare şi să obţină prelungirea termenelor de rambursare a datoriilor, în negocierile cu creditorii care urmează să fie reluate săptămânile următoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici