Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online

Mult aşteptatul serviciu TV online al grupului Apple ar putea fi lansat în curând, întrucât producătorul telefoanelor iPhone a demarat deja negocierile cu mai mulţi programatori, pentru a oferi clienţilor săi un pachet de posturi TV în toamna acestui an.

1101 afișări
Imaginea articolului Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online

Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Informaţia a fost raportată în premieră de publicaţia Wall Street Journal (WSJ) care citează surse care au legătură cu acest proiect al grupului Apple.

Potrivit WSJ, noul serviciu va include 25 de canale, prezentate de difuzori de renume de pe piaţa americană, precum ABC, CBS şi Fox, şi va fi disponibil pe toate dispozitivele mobile care funcţionează pe baza sistemului de operare iOS dezvoltat de grupul Apple, inclusiv pe iPhone, iPads şi box-seturile Apple TV.

Apple negociază cu Walt Disney Co, CBS Corp şi Twenty-First Century Fox Inc, dar şi cu alte companii de pe piaţa media, pentru a oferi clienţilor săi un pachet iniţial "subţire", care va include televiziuni cunoscute, precum CBS, ESPN şi FX, alegând să nu includă mai multe posturi mici în pachetul său standard, precizează WSJ.

Aceeaşi publicaţie americană spune că grupul Apple, care va taxa noul său serviciu cu un tarif cuprins între 30 şi 40 de dolari pe lună, îşi va anunţa noul produs în iunie şi îl va lansa în septembrie.

Tom Neumayr, purtătorul de cuvânt al grupului Apple, spune că firma pe care o reprezintă nu doreşte să comenteze zvonuri şi speculaţii. Posturile Fox şi CBS au refuzat la rândul lor să comenteze aceste informaţii.

Mai multe companii de pe piaţa media analizează în prezent posibilitatea de a se alătura unor servicii de streaming sau de a-şi lansa propriile servicii online, precum HBO şi CBS, cu scopul de a atrage publicul tânăr, care nu se mai abonează la pachetele tradiţionale de televiziune. Însă specialiştii în domeniu se tem că noile pachete vor deveni atât de populare, încât vor sabota actualele contracte, foarte profitabile, cu companiile de cablu TV.

În ianuarie, Dish Network Corp şi-a anunţat mult aşteptatul său serviciu de streaming video, denumit Sling TV, ce vizează consumatorii tineri care evită abonamentele costisitoare la posturile de cablu sau prin satelit.

Noul serviciu Dish, care costă 20 de dolari pe lună, primul lansat de un distribuitor TV, va fi disponibil pe toate dispozitivele conectate la internet, precum Amazon Fire TV, Roku şi Google Nexus Player, pentru televizoare inteligente, tablete, computere şi telefoane inteligent şi va include programe de televiziune produse de ABC, ESPN, Maker Studios, TNT, CNN, TBS, Cartoon Network, Adult Swim, Food Network, HGTV şi Travel Channel.

Şi alte grupuri media, precum Sony, intenţionează să lanseze servicii concurente.

Apple nu negociază însă cu NBCUniversal, grupul care deţine reţeaua de televiziune NBC şi canale precum USA şi Bravo, din cauza neînţelegerilor dintre Apple şi Comcast Corp, grupul care deţine NBCUniversal, afirmă WSJ.

Apple şi Comcast au iniţiat o serie de negocieri preliminare în 2014 cu scopul de a lansa un serviciu de televiziune prin streaming care ar fi permis box-seturilor Apple TV să evite blocajele de pe internet.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici