Guvernul amână normele la Codul Fiscal, care vor fi prezentate public şi adoptate luni

Guvernul a decis, miercuri, ca normele metodologice de aplicare a recentelor modificări la Codul Fiscal decise de Guvern, prin care a fost extinsă baza de impozitare, să nu fie deocamdată adoptate, ci prezentate în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor, urmând să fie aprobate luni, 2 august.

56 afișări
Imaginea articolului Guvernul amână normele la Codul Fiscal, care vor fi prezentate public şi adoptate luni

Guvernul amână normele la Codul Fiscal, care vor fi prezentate public şi adoptate luni

"Normele au fost discutate şi s-a decis să fie puse în dezbatere publică, urmând să fie adoptate ulterior de Guvern", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Ea precizat ulterior că Guvernul se va reuni luni în şedinţă pentru a adopta normele.

Proiectul de norme prezentat săptămâna trecută de MEDIAFAX relevă că plata contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj va fi impusă şi persoanelor cu venituri de natură profesională pentru care asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este în prezent facultativă.

Prin modificările efectuate recent asupra Codului Fiscal, Guvernul a stabilit că orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit şi contribuţii individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj, baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii fiind de cinci salarii medii brute pe economie.

Proiectul stabileşte că din categoria veniturilor de natură profesională, altele decât cele salariale, nu fac parte cele obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, din pensii, din activităţi agricole, din premii şi jocuri de noroc, din transferul proprietăţilor imobiliare şi din alte surse, precum câştiguri primite de la societăţile de asigurări şi onorarii din activitatea de arbitraj comercial.

Documentul stabileşte totodată că aceste contribuţii individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj se datorează şi în situaţia în care veniturile de natura profesională sunt realizate de persoane pentru care legea permite în prezent ca asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj să fie facultativă.

"Contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj, denumite în continuare contribuţii individuale, se datorează şi în situaţia în care veniturile de natură profesională sunt realizate de persoane pentru care, la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, se prevede, potrivit legii, că asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este facultativă", se arată în document.

În acelaşi timp, persoanele care realizează venituri de natură profesională, pentru care se datorează contribuţii individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj, vor fi considerate ca asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii şi al asigurărilor pentru şomaj.

Contribuţiile individuale nu vor fi impuse persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii, precum şi cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

Declaraţiile de asigurare în sistemul public de pensii şi în sistemul pentru şomaj trebuie depuse în termen de 30 zile de la data la care persoanele fizice cu venituri de natură profesională sunt considerate ca fiind asigurate obligatoriu, prin efectul legii, la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor asigurate. Declaraţiile de asigurare trebuie actualizate în termen de cinci zile lucrătoare de la data modificării cuantumului veniturilor de natură profesională, prin depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere care să ateste noul cuantum al veniturilor profesionale realizate.

Persoanele care realizează venituri de natură profesională provenind din drepturi de autor şi drepturi conexe au obligaţia de a actualiza declaraţiile de asigurare până la data de 31 martie a anului, pentru anul anterior în care s-au realizat veniturile de natură profesională.

Declaraţiile constituie titluri de creanţă şi devin titluri executorii la data la care creanţele bugetare sunt scadente conform legii.

Termenul de plată a contribuţiilor individuale este data de 25 a lunii, pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile de natură profesională, în timp ce pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe termenul de plată este data de 31 martie a anului, pentru anul anterior în care s-au realizat veniturile de natură profesională.

Pentru neachitarea contribuţiilor individuale la termenele de scadenţă vor fi datorate dobânzi şi penalităţi de întârziere. Contribuţiile individuale nu se impozitează.

În privinţa contribuţiilor individuale, documentul prevede că baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate lunar, pe fiecare plătitor de venit, în situatia în care acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate lunar, pe fiecare plătitor de venit, este mai mare decât acest plafon.

În situaţia persoanelor care realizează venituri de natură profesională provenind din drepturi de autor şi drepturi conexe, baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor realizate anual, pe fiecare plătitor de venit, dacă acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul brut al veniturilor realizate anual, pe fiecare plătitor, este mai mare decât acest plafon.

Pentru persoanele care realizează venituri de natură profesională şi sunt impozitate pe bază de norme de venit, baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor profesionale realizate în perioadele pentru care este stabilită norma de venit în vederea impunerii, pe fiecare plătitor, dacă acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate în perioadele pentru care este stabilită norma de venit în vederea impunerii, pe fiecare plătitor, este mai mare decât acest plafon.

Perioadele pentru care au fost plătite contribuţiile individuale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, precum şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, se mai arată în proiect.

Stagiul de cotizare se stabileşte prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurari sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale. La stabilirea punctajului mediu anual vor fi luate în considerare veniturile de natură profesională la care s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale.

Persoanele considerate asigurate obligatoriu trebuie să notifice casa teritorială de pensii şi agenţia pentru ocuparea forţei de muncă asupra încetării activităţii din care realizează venituri de natură profesională, în termen de trei zile lucrătoare.

Pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor de asigurare şi comunicarea de date incomplete sau eronate, inspectorii Casei Naţionale de Pensii şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă vor aplica amenzi cuprinse între 300 şi 600 lei, iar pentru neactualizarea declaraţiilor de asigurare sau lipsa notificării privind încetarea activităţii vor fi percepute amenzi cuprinse între 1.500 şi 5.000 lei.

Amenzile constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale sau la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici