IBR: Băncile din România nu au probleme pentru că sunt supravegheate atent

Nicio bancă din România nu are vreo problemă pentru că sunt supravegheate foarte atent, a declarat, joi, Petru Rareş, preşedinte şi director general al Institutului Bancar Român (IBR), referindu-se la efectele crizei financiare internaţionale.

19 afișări
Imaginea articolului IBR: Băncile din România nu au probleme pentru că sunt supravegheate atent

IBR: Băncile din România nu au probleme pentru că sunt supravegheate atent (Imagine: Mediafax Foto)

"Nicio bancă nu are vreo problemă pentru că sunt supravegheate foarte atent. Ne plângeam de controalele de la BNR. Nu mă mai plâng", a spus Petru Rareş, într-o conferinţă de presă.

Sistemul financiar global este afectat de grave turbulenţe, dar părerea unanimă a oficialilor de la Bucureşti, a bancherilor şi a analiştilor este că piaţa locală va resimţi doar efectele indirecte ale crizei, fără însă ca actuala conjunctură să afecteze stabilitatea sectorului financiar-bancar românesc, se arată într-un comunicat al IBR.

Înainte de izbucnirea vârfului crizei, România a fost asociată de analişti şi de agenţiile de evaluare financiară cu un grup de ţări din care fac parte statele baltice şi Bulgaria, dar reprezentantul IBR consideră că situaţia pieţei locale este "cu totul şi cu totul specifică".

Rareş s-a referit în primul rând la faptul că România continuă să înregistreze ritmuri de creştere economică fără precedent, chiar şi în contextul problemelor economiei mondiale.

"În trimestrul al patrulea vom avea probabil o creştere a PIB la aproape 9%. (...) Este o creştere reală", a spus oficialul IBR.

În prima jumătate a anului, România a înregistrat o creştere economică de 8,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimările Guvernului indică, pentru întregul an, un avans al PIB situat între 8,5% şi 9,1%.

De asemenea, reprezentantul Institutului Bancar a făcut trimitere la sistemul de reglementare impus de BNR, care este respectat de bănci. El a apreciat că în cazul unui «credit crunch» (înăsprirea condiţiilor din sectorul de creditare - n.r), BNR ar putea relaxa unele cerinţe, ceea ce ar furniza lichidităţile necesare sistemului bancar.

"Avem lichiditate excedentară. Capitalizarea băncilor este solidă. Rezerva valutară a României, de 26 miliarde de euro, este uriaşă faţă de PIB", a menţionat Rareş.

BNR a elaborat un proiect de regulament privind limitarea riscului de creditare la împrumuturile destinate populaţiei. Astfel, băncile calculează gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici