IKEA angajează 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Când va fi deschis, de la ce sumă pornesc salariile şi ce include pachetul de beneficii

IKEA South-East Europe începe recrutările a 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti, care va fi deschis la finalul acestei veri pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 57, salariile începând de la 2.615 lei, arată un comunicat transmis luni de companie.

5709 afișări
Imaginea articolului IKEA angajează 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Când va fi deschis, de la ce sumă pornesc salariile şi ce include pachetul de beneficii

IKEA angajează 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Când va fi deschis, de la ce sumă pornesc salariile şi ce include pachetul de beneficii

„Peste 350 de angajaţi sunt aşteptaţi să se alăture familiei IKEA din România pe diferite posturi disponibile pe departamentele de vânzări, design interior/visual merchandising, relaţii clienţi şi servicii, case de marcat, mentenanţă, logistică şi depozitare, reaprovizionarea stocurilor, supravegherea zonei de joacă pentru copii şi oportunităţi în serviciile aferente produselor alimentare din Restaurantul Clienţilor, Magazinul cu delicatese suedeze, Bistro şi în Restaurantul angajaţilor”, arată comunicatul companiei.

Reprezentanţii retailerului de mobilier şi decoraţiuni au menţionat pentru MEDIAFAX că salariul minim brut pentru o funcţie cu normă întreagă în magazinele IKEA România este de 2.615 lei din luna mai 2018 şi precizează că selectarea angajaţilor se va face prin modalitatea specifică magazinului: după examinarea CV-urilor depuse de candidaţii selectaţi, vor avea loc interviurile telefonice şi interviurile personale, urmând ca cei selectaţi să trecă apoi printr-un proces de testare.

IKEA le promite viitorilor angajaţi „un pachet complet de beneficii” care include abonamente medicale la o clinică privată, asigurare de viaţă, tichete de masă, decontare lunară a unei părţi din cheltuielile de transport, primă anuală de vacanţă, concediu de odihnă suplimentar, bonusuri de performanţă prin programe demarate de magazin şi altele.

„Situat în partea de est a Bucureştiului, pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 57, IKEA Pallady este al doilea magazin din România şi, în acest moment, putem estima că va fi deschis la sfârşitul verii 2018, ca urmare a unei investiţii de peste 80 de milioane de euro - valoarea totală a terenurilor şi a construcţiilor”, spun reprezentanţii retailerului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici