Impactul creşterii salariilor muncitorilor chinezi asupra producţiei mondiale

Călătorind cu feribotul de la Hong Kong la Shenzhen, una dintre regiunile care transformă China în atelierul lumii, un panou enorm te întâmpină: "Timpul înseamnă bani, eficienţa înseamnă viaţă".

335 afișări
Imaginea articolului Impactul creşterii salariilor muncitorilor chinezi asupra producţiei mondiale

Impactul creşterii salariilor muncitorilor chinezi asupra producţiei mondiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

China este cel mai mare producător al lumii. Ţara produce orice, de la televizoare, smart­phone-uri, ţevi de oţel şi autovehicule. În prezent, 20% din producţia mondială este realizată în China. Fabricile au produs atât de mult şi atât de ieftin încât au frânat inflaţia în multe ţări cu care China are relaţii comerciale, scrie The Economist.

Dar era Chinei ieftine s-ar putea apropia de sfârşit. Costurile au început să creas­că în provinciile de pe coasta chineză, unde fabricile s-au aglomerat formând centre industriale. Majorarea preţului pământului, a impozitelor şi taxelor, dar şi reglementările de mediu şi normele de siguranţă a muncii joacă un rol semnificativ, însă cel mai important factor rămâne forţa de muncă.

Standard Chartered, o bancă de investiţii, a publicat recent un sondaj realizat la nivelul a peste 200 de fabrici din Hong Kong care îşi desfăşoară activitatea în delta fluviului Guangdong, unul dintre principalele centre ale creşteriii economice din China. Rezultatul sondajului arată că salariile au crescut cu 10% de la începutul anului. Foxconn, un producător taiwanez care are contract pentru a fabrica iPad-uri Apple în Shenzhen, a majorat salariile cu 16-25% luna trecută.

"Nu mai este la fel de ieftin cum era înainte" se plânge Dale Weathington de la Kolcraft, o firmă americană care produce cărucioare pentru copii în sudul Chinei. Costul muncii a crescut cu 20% pe an în ultimii patru ani, spune acesta. Provinciile de pe coasta Chinei îşi pierd puterea de a atrage muncitorii din interiorul ţării. Aceştia merg acasă în vacanţa de Anul Nou Chinezesc şi dacă în anii trecuţi 95% din angajaţii lui Weathington reveneau, în acest an doar 85% s-au reîntors.

Cazul companiei Kolcraft este tipic. Când Camera de Comerţ americană din Shanghai şi-a întrebat recent membrii care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă, 91% dintre aceştia au menţionat "creşterea costurilor", corupţia şi pirateria nefiind printre problemele grave. Costurile salariale (inclusiv beneficiile) cu muncitorii au crescut în Guangdong cu 12% pe an la valori exprimate în dolari în perioada 2002-2009, iar în Shanghai cu 14% anual.

Citeşte mai multe despre impactul creşterii salariilor muncitorilor chinezi asupra producţiei mondiale pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici