În România, nicio bancă din top 10 nu mai este condusă de o femeie! Cine sunt vinovaţii?

România nu are în acest moment nicio femeie care să ocupe funcţia de CEO în primele 10 bănci din sistem, deşi 70% din salariaţii din sistemul serviciilor financiare sunt reprezentaţi de femei, potrivit unei analize a ZF.

456 afișări
Imaginea articolului În România, nicio bancă din top 10 nu mai este condusă de o femeie! Cine sunt vinovaţii?

În România, nicio bancă din top 10 nu mai este condusă de o femeie! Cine sunt vinovaţii? (Imagine: Mediafax Foto)

Deşi specialştii spun că femeile nu sunt excluse la recrutarea de top în bănci, cazurile în care o femeie a ocupat o funcţie de CEO într-o bancă sunt foarte puţine. În schimb, în alte sectoare există femei-CEO care ocupă această funcţie de ani buni: Mariana Gheorghe (Petrom), Monica Iavorschi (Arctic), Severina Pascu (UPC) sau Cornelia Coman (ING Asigurări de viaţă) sunt doar câteva exemple de femei care au reuşit să conducă businessuri de zeci şi chiar sute de milioane de euro, cu mii de angajaţi şi cu puternici competitori - într-o lume a liderilor dominată de bărbaţi.

Sunt evitate femeile la recrutare pentru poziţii de CEO în bănci? "Nu cred că sunt evitate, ci au mulţi competitori bărbaţi, cu competenţe profesionale excelente şi cu prag de anduranţă crescut în condiţiile actuale. Networking intens, solicitare profesională 10- 14 ore pe zi, minimum 3 - 4 zile pe săptămână şi nu numai sunt doar câteva dintre criteriile dure pentru a ajunge să fii selectat pentru un asemenea rol", este de părere Mihaela Damian, country manager al firmei de executive search SpenglerFox, parte a grupului irlandez Grafton.

Citeşte mai departe pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici