Inflaţia în zona euro creşte uşor în noiembrie

Inflaţia în zona euro a accelerat în noiembrie, ajungând la 2,3%, depăşind nivelul de 2% din luna anterioară, scrie Reuters.

Urmărește
116 afișări
Imaginea articolului Inflaţia în zona euro creşte uşor în noiembrie

Inflaţia în zona euro a crescut la 2,3% în noiembrie, depăşind 2,0% din octombrie, conform datelor Eurostat. Accelerarea este atribuită în mare parte unui efect de bază statistic, în urma eliminării valorilor anormal de scăzute din 2023, dar totodată în conformitate cu prognozele economiştilor. Comparativ cu luna precedentă, preţurile au scăzut cu 0,3%.

Inflaţia subiacentă, care exclude preţurile volatile ale energiei şi alimentelor, a rămas constantă la 2,7%. Deşi costurile serviciilor au înregistrat o uşoară încetinire, ajungând la 3,9% faţă de 4% luna trecută, inflaţia bunurilor a crescut, echilibrând evoluţiile.

Datele nu schimbă prognoza generală potrivit cărira inflaţia va continua să scadă lent spre ţinta de 2% a Băncii Centrale Europene (BCE) în cursul anului viitor. De aceea, reducerea dobânzii de depozit la 3,25% este considerată în continuare necesară, dar întrebarea rămâne dacă BCE va opta pentru o reducere de 25 de puncte de bază sau una mai mare, de 50 de puncte, în şedinţa de pe 12 decembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici