Între permacrize şi policrize. 9 din 10 executivi europeni cred că organizaţiile lor vor trece prin procese de transformare până în 2030

  • 91% din 200 de lideri europeni, care au participat recent la un sondaj realizat de grupul Arthur Hunt şi compania Bona Fide din Franţa, consideră că organizaţiile lor vor trece prin transformări moderate şi majore până în 2030*.
  • Nevoia de integrare accelerată a tehnologiilor în organizaţii este principala îngrijorare pentru 84% dintre executivi, în timp ce 80% consideră că vor avea provocări în a relaţiona cu noile generaţii din echipă, care nu îşi mai iau angajamente pe termen lung şi doresc mai multă flexibilitate de program şi de contract.
  • “Un mindset adecvat poate face diferenţa, în aceste vremuri incerte, între succes şi eşec”, declară Sorin Roibu, Managing Partner Arthur Hunt România.
251 afișări
Imaginea articolului Între permacrize şi policrize. 9 din 10 executivi europeni cred că organizaţiile lor vor trece prin procese de transformare până în 2030

Între permacrize şi policrize. 9 din 10 executivi europeni cred că organizaţiile lor vor trece prin procese de transformare până în 2030

91% din 200 de lideri europeni, care au participat recent la un sondaj realizat la nivel european de grupul de consultanţă în HR Arthur Hunt şi compania Bona Fide din Franţa, consideră că organizaţiile lor vor trece prin transformări moderate şi majore până în 2030*. Doar 1% dintre ei au declarat că nu vor face nicio transformare în cadrul companiilor pe care le conduc în următorii şase ani.

În faţa unui mediu economic dinamic şi imprevizibil, liderii sunt nevoiţi să îşi ajusteze structura organizaţională şi strategiile de business, pentru a-şi consolida rezilienţa în faţa provocărilor economice actuale.

Schimbările actuale fac referire la optimizarea proceselor interne pentru a eficientiza resursele şi a scădea costurile, la investiţiile în inovaţie pentru asigurarea stabilităţii într-o perioadă volatilă, la creşterea focusului pe client şi nevoile acestuia, dezvoltarea şi consolidarea parteneriatelor strategice, sau adaptarea la modificările legislative (de exemplu: taxa pe zahăr, constrângeri în ce priveşte abordarea sustenabilă etc). Mai mult, unele companii s-au extins strategic sau şi-au mutat bazele de producţie în alte ţări pentru a rămâne competitive pe piaţă.

Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi sondaj, nevoia de integrare accelerată a tehnologiilor în organizaţii este principala îngrijorare pentru 84% dintre executivi, în timp ce 80% consideră că vor avea provocări în a relaţiona cu noile generaţii din echipă, care nu îşi mai iau angajamente pe termen lung şi doresc mai multă flexibilitate de program şi de contract.

În tot acest context, marile organizaţii investesc în pregătirea liderilor viitorului şi în abilităţile lor de a conduce, mai punctează specialiştii Arthur Hunt România.

Liderii viitorului trebuie să fie în primul rând agili, să se adapteze cu uşurinţă provocărilor de pe piaţă şi să conducă în medii imprevizibile. Pe de altă parte, inteligenţa emoţională este o altă abilitate esenţială pentru manageri: ei au nevoie să îşi înţeleagă corect şi să îşi gestioneze atât propriile emoţii, cât şi pe ale celor din jur, mai ales atunci când trebuie să ia decizii sau să dezvolte parteneriate strategice. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale ar trebui să fie prioritară pentru orice lider în momentul de faţă. Mindset-ul adecvat poate face diferenţa, în aceste vremuri incerte, între succes şi eşec”, declară Sorin Roibu, Managing Partner Arthur Hunt România.

Potrivit unui studiu Harvard Business School, în 4 din 10 companii globale, focusul principal se pune pe pregătirea managerilor de a dobândi abilităţi prin care pot gestiona viitoarele provocări competitive şi strategice** reprezentate de: globalizare, gestionarea riscului, lipsa talentelor, răspunsurile la schimbările de pe piaţă sau adaptarea la schimbările climatice.

Arthur Hunt este una dintre companiile internaţionale de top în domeniul consultanţei în resurse umane. Prezentă în România din 2006, compania activează în domeniul Executive Search, consultanţă de HR şi management al proceselor de schimbare în cadrul organizaţiilor medii şi de mari dimensiuni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici