Investiţii în cămine private pentru studenţi

Deficitul de locuri de cazare în marile centre universitare din România, dar şi preţurile mari pe care le cer cei care închiriază garsoniere sau apartamente, îi determină pe oamenii de afaceri să investească în construcţia de cămine studenţeşti private.

43 afișări
Imaginea articolului Investiţii în cămine private pentru studenţi

Deficitul de locuri de cazare face tentante investiţiile în cămine studenţeşti

Faptul că în Iaşi sunt circa 100.000 de studenţi, iar capacitatea locurilor de cazare din căminele facultăţilor nu acoperă mai mult de 10% din necesar i-a determinat pe israelienii de la AlfaRom Holding şi Future Gorup să investească în astfel de spaţii de cazare.

"E impropriu să le numim cămine studenţeşti, pentru că vor avea un grad de confort peste medie. Le-aş spune, mai degrabă, hosteluri destinate închirierii de către studenţi. Noi vom începe în primăvara anului viitor, la Iaşi, construcţia a două astfel de imobile, care vor însuma circa 600 de garsoniere", a declarat Yigal Zohar, directorul general al AlfaRom Holding.

Omul de afaceri israelian spune că valoarea totală a investiţiei în hosteluri, care vor fi gata în anul 2009, va depăşi 19 milioane de euro.

"Clădirile vor avea 12 etaje, iar la parter şi etajul unu vor fi centre comerciale, policlinică, farmacie, bancă, piscină şi căli de fitness.

Alături de companiile israeliene, un grup de investitori spanioli care operează în România prin două firme, SpaRom şi HormiRom, vrea să construiască la Cluj-Napoca, în zona Zorilor, două clădiri de 16 etaje, care vor cumula circa 1.000 de camere destinate închirierii de către studenţi.

"Suntem în negocieri să cumpărăm un teren de aproape 10.000 de metri pătraţi, unde vom construi două cămine studenţeşti. Vrem să începem construcţia anul viitor şi s-o finalizăm în 2009", spune Avram Gal, administratorul afacerilor investitorilor spanioli în România.

"În Cluj sunt mult mai puţine locuri de cazare în cămine decât necesarul, iar preţul de închiriere a unei garsoniere a ajuns la 300 de euro pe luna. Noi o să vrem să închiriem sub preţul pieţei garsonierele din căminele studenţeşt", precizează Gal.

Potrivit acestuia, investitorii spanioli vor să dezvolte astfel de spaţii de cazare şi în alte oraşe universitare, precum Bucureşti, Timişoara sau Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici