Iohannis: Dacă vor fi necesare modificări ale măsurilor fiscale, acestea nu vor întârzia să apară

„Sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară”, susţine preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Galei Topul Naţional al Firmelor.

585 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Dacă vor fi necesare modificări ale măsurilor fiscale, acestea nu vor întârzia să apară

Iohannis: Dacă vor fi necesare modificări ale măsurilor fiscale, acestea nu vor întârzia să apară

„Creşterea economică globală a încetinit anul acesta, cu un ritm mai pronunţat în cazul economiilor dezvoltate. Acum, în contextul evoluţiilor tragice din Orientul Mijlociu şi pe fondul amplificării tensiunilor, a polarizării şi a extremismului, perspectivele economice se deteriorează suplimentar, inclusiv în zona europeană. Comparativ cu ţările din regiune şi cu Uniunea Europeană, creşterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%. Această dinamică se datorează, într-o măsură semnificativă, şi capacităţii de adaptare a mediului de afaceri în raport cu dificultăţile majore din vremea pandemiei, cu criza energetică, blocajele în lanţurile de aprovizionare şi scumpirea materiilor prime”, arată preşedintele în mesajul transmis în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

El spune că în ciuda provocărilor din ultima perioadă, companiile de top şi-au consolidat cifrele de afaceri şi profiturile, iar o treime dintre cele mai performante companii sunt cele din industrie, urmate de companiile din sectorul serviciilor.

„Serviciile rămân principalul motor al creşterii economice, cu un avans al cifrei de afaceri de 7,5% faţă de anul 2022. În industrie, însă, producţia a continuat să scadă, declinul industrial depăşind 5% pe primele opt luni ale anului, pe fondul diminuării cererii interne, dar şi a activităţii industriale în economiile europene”, afirmă şeful statului.

El susţine că, în planul schimburilor externe, deşi deficitul balanţei comerciale se reduce consistent pe fondul încetinirii consumului, România continuă să înregistreze deficite comerciale problematice, precum cele din industria chimică.

„Anul trecut, de exemplu, România a importat produse chimice de peste 18 miliarde de euro, la exporturi de doar 4,5 miliarde de euro, deficitul comercial pentru aceste produse depăşind cu 26% nivelul din 2021. De aici şi nevoia unor abordări proactive în privinţa perspectivelor de dezvoltare a industriei naţionale”, susţine Iohannis.

El le-a transmis oamenilor de afaceri că România are nevoie de o politică fiscală coerentă, capabilă să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară şi să atragă în continuare investiţii străine productive.

„Înţeleg îngrijorările dumneavoastră privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotrivă, punctele sensibile şi avantajele aduse de aceste măsuri, în condiţiile în care nevoia de consolidare a finanţelor publice este una reală, profundă şi structurală. Totodată, sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară. Creşterea economică, atractivitatea investiţională şi buna funcţionare a pieţelor trebuie să rămână priorităţi esenţiale pentru România”, a precizat şeful statului.

El spune că, în anii următori, performanţele economice se bazează, în mod decisiv, pe contribuţia unei absorbţii ridicate a fondurilor europene. Iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024.

„Din păcate, ne confruntăm cu unele întârzieri în utilizarea acestor fonduri. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă întâmpină anumite dificultăţi, iar programele operaţionale au şi ele întârzieri. De aceea sunt necesare eforturi sporite pentru accelerarea procedurilor, pentru obţinerea şi utilizarea finanţărilor. Încurajez autorităţile să se concentreze cu prioritate pe facilitarea accesării fondurilor europene. Dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri, puteţi contribui la identificarea şi reducerea barierelor birocratice specifice”, a mai transmis Klaus Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici