Isărescu: Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut în primul semestru

Cheltuielile bugetare au arătat după primele şase luni o creştere doar în ceea ce priveşte salariile şi bunurile, a afirmat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat că este necesară o dezbatere publică mult mai "serioasă" în ceea ce priveşte structura acestora.

23 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut în primul semestru

Isărescu: Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut în primul semestru (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Dezbaterea publică merge şi acum pe mărirea deficitului bugetar, dar mi se pare o dezbatere publică mult mai serioasă pe structura cheltuielilor bugetare. Constatăm că după primele şase luni singurele care au crescut au fost cele salariale şi de bunuri. Dezbaterile relevă că există o multitudine de legi, de angajamente, care fac ca orice mişcare a cheltuielilor bugetare să fie extrem de greoaie. O asemenea reformă va lua mult timp, va fi dureroasă, dar este absolut necesară", a afirmat Isărescu.

Deficitul bugetar a fost de 14,38 miliarde lei, reprezentând 2,7% din Produsul Intern Brut estimat şi uşor sub limita de 2,73% din PIB convenită cu FMI pentru primul semestru.

Autorităţile române au negociat cu FMI în luna martie un deficit pentru 2009 de 24,36 miliarde de lei (4,6% din PIB), nivel trecut în acordul stand-by.

Guvernul va solicita însă instituţiei financiare internaţionale să accepte un deficit mai ridicat întrucât situaţia economică s-a înrăutăţit de la momentul negocierii acordului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici