Isărescu: Inflaţia merge în jos şi poate ajunge la 6% la finele anului

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, la Conferinţa Regională Bancară, că rata inflaţiei este în scădere şi poate ajunge la 6% la sfârşitul anului 2008.

17 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Inflaţia merge în jos şi poate ajunge la 6% la finele anului

Isărescu: Inflaţia merge în jos şi poate ajunge la 6% la finele anului

"Rata inflaţiei a fost în România, în luna iulie, de 9%. Acum, după vârful din iulie, inflaţia merge în jos şi avem tendinţa să ajungem, la sfârşitul anului 2008, la 6%. Nu pledez pentru oprirea creşterii veniturilor, dar trebuie să corelăm planificat creşterile de productivitate cu creşterile salariale", a spus, marţi, guvernatorul NBR.

În ceea ce priveşte cursul valutar, Isărescu a precizat că, din luna martie, leul oscilează într-un interval rezonabil.

"Aşa e piaţa, nu e nimic rău. Fluctuaţiile, undeva în jur de 10%, sunt bine venite. Ne pregătim pentru trecerea cursului la euro, pentru că leul a dovedit stabilitate. Faptul că leul se mişcă în sus şi în jos ne arată că are viaţă", a mai spus guvernatorul BNR.

România se situează pe poziţia a cincea într-un clasament al celor 27 de state din Uniunea Europeană în funcţie de rata anualizată a inflaţiei în luna august, iar nivelul de 8,1% înregistrat pe plan local depăşeşte de aproape două ori media comunitară de 4,2%, potrivit datelor Eurostat.

România a înregistrat o rată anualizată a inflaţiei de 9,1% în iulie, respectiv 5% în august 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici