Isărescu: Reclădirea încrederii este esenţială

Reclădirea încrederii este esenţială în prezent şi este nevoie de buna colaborare a factorilor politici, economici şi sociali, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

12 afișări

"Acest aranjament (de finanţare externă - n.r.) nu este numai necesar, pentru această perioadă, dar şi unul bun. Prevederile acordului sunt cele de care avea nevoie România", a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a participat miercuri la o dezbatere împreună cu conducerea Parlamentului, cu reprezentanţii Birourilor Permanente ale celor două Camere şi reprezentanţii Comisiilor de buget finanţe, dedicată situaţiei economice a României

El a explicat că această sursă de finanţare publică va compensa "generozitatea mai scăzută" a capitalului privat.

"Cu această bază vom continua creşterea economică şi vom asigura macrostabilitatea ţării", a afirmat Isărescu.

Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a subliniat importanţa reclădirii încrederii.

"Oficialii băncii centrale au făcut o prezentare în detaliu a elementelor de analiză şi evaluare ale împrumutului extern", a spus Geoană, care a ţinut să salute decizia adoptată marţi de BNR de a debloca o parte din resursele băncilor.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis marţi să menţină dobânda de politică monetară la 10% şi ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută, dar a exclus pasivele în valută cu scadenţe reziduale de peste doi ani din calculul rezervei.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus că este nevoie de reclădirea încrederii, "de o brumă de speranţă şi de multă responsabilitate".

România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un împrumut de 2,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici