„Eu am văzut la mulţi dintre colegii dumneavoastră titluri pe care le-au pus aşa, ca să nu mai muncească, le-au scos de la raft: «Circ la Cotroceni», «Scandal la Cotroceni». Poate să-mi spună cineva în ce-a constat circul? Întâlnirea de la Cotroceni a mea şi a lui Victor Ponta cu preşedintele Băsescu a fost una exemplară, de dat la BBC. Nu s-a folosit niciun cuvânt mai colorat, s-au spus lucrurile, cred, în termenii cei mai cuviincioşi şi de-o parte şi de alta. Nu văd în ce a constat circul – doar aşa că există o placă pe care hai s-o punem de câte ori sunt consultări”, a spus Antonescu.
El a arătat că, după ce au plecat de la Cotroceni, liderii opoziţiei au făcut nişte declaraţii „foarte echilibrate”, în care şi-au prezentat toate propunerile.
„Au existat, într-adevăr, nişte declaraţii nepotrivite ale preşedintelui în care ne-a insultat pe noi ca lideri politici, dar asta s-a întâmplat numai de partea domniei sale, nu şi de partea noastră, şi dacă nu reuşiţi să ne deosebiţi, e grav”, a mai spus Antonescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că, dacă în locul lui Antonescu şi Ponta ar fi fost la Cotroceni alţi lideri ai opoziţiei, atunci „ar fi fost altceva”, şeful statului numindu-i, în acest context, pe Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu.
El a reluat acuzaţiile de imaturitate la adresa lui Antonescu şi Ponta.
Potrivit lui Traian Băsescu, Adrian Năstase este mult mai matur, iar cu Ion Iliescu poţi discuta. „Ştiu un Mitrea mult mai matur, ştiu Năstase mult mai matur. Năstase poate fi acid când nu e o discuţie serioasă, dar poate fi un partener serios de discuţie. Ion Iliescu este un politician cu care poţi discuta în mod real, chiar dacă ai puncte de vedere diferite. Dar ce te faci cu copiii ăştia? Geoană poate fi şi el un partener de discuţie”, a declarat şeful statului.
Întrebat dacă îl consideră pe Geoană mai matur decât pe Ponta, Băsescu a declarat: „Da, categoric, e alt calibru de om politic. Ponta e încă la juniori, e la echipa aceea a lui Hagi, Luceafărul Constanţa. Şi acum am o părere bună (despre Ponta – n.r.), dar în raport cu funcţia pe care o are, e mult prea sus pentru maturitatea pe care o are. Ca şi Antonescu, de altfel”. Întrebat dacă şi Tăriceanu e mai matur, Băsescu a răspuns: „Da”.