Kraft va cumpăra Cadbury pentru 11,9 miliarde de lire sterline

Kraft Foods şi Cadbury au anunţat marţi că au încheiat un acord în urma căruia gigantul american va cumpăra producătorul britanic de ciocolată pentru 11,9 miliarde lire sterline (13,5 miliarde euro), formând astfel cel mai mare grup de dulciuri şi cofetărie din lume.

100 afișări
Imaginea articolului Kraft va cumpăra Cadbury pentru 11,9 miliarde de lire sterline

Kraft va cumpăra Cadbury pentru 11,9 miliarde de lire sterline (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Anterior, surse apropiate discuţiilor dintre cele două companii au declarat pentru Reuters că încheierea unui acord este iminentă, la un preţ apropiat de 11,7 miliarde lire.

Cadbury a respins constant oferta anterioară, de 10,5 miliarde lire sterline, lansată în toamna anului trecut de Kraft.

Însă directorul general al Kraft Foods, Irene Rosenfeld, preşedintele Cadbury, Roger Carr, şi directorul general al companiei britanice, Todd Stitzer, au negociat intens luni, până târziu în noapte, la sediul de la Londra al băncii de investiţii Lazard, pentru a încheia o înţelegere amicală înainte de expirarea termenului limită al ofertei grupului american, care ar fi avut loc marţi.

Cele două părţi au purtat discuţii pe baza mai multor posibile oferte, potrivit surselor Reuters. Preţul la care s-a ajuns a fost de 850 pence pe acţiune, faţă de oferta veche de 769 pence.

Preţul la care s-a semnat acordul, negociat până în ultimul moment, este de 840 pence pe acţiune cash şi capital, plus un dividend special de 10 pence pe acţiune destinat acţionarilor Cadbury.

Cea mai mare parte a majorării preţului, sau chiar toată diferenţa de la 10,5 miliarde de lire la 11,9 miliarde lire va fi plătită în numerar, pentru a mulţimi acţionarii Kraft, printre care se numără miliardarul Warren Buffett, care s-au opus emiterii de acţiuni noi pentru a cumpăra Cadbury, potrivit surselor citate anterior.

Potrivit aceloraşi persoane, Kraft i-a oferit lui Carr funcţia de preşedinte a noului grup, şi lui Stitzer oportunitatea de a rămâne la şefia Cadbury după încheierea fuziunii, însă niciunul dintre cei doi nu s-a decis încă dacă va accepta.

Rosenfeld a "colindat" Londra săptămâna trecută, vizitând mai mulţi acţionari Cadbury, cei mai mulţi dintre aceştia cerând un preţ mai mare pentru pachetele de acţiuni deţinute.

Discuţiile directe cu managementul Cadbury au început după ce Rosenfeld a adunat comentariile acţionarilor, potrivit surselor citate.

Noua ofertă, acceptată unanim de conducerea Cadbury, este compusă dintr-o componentă cash de 500 pence pe acţiune şi o compoenntă de capital, de 0,1874 acţiuni noi Kraft pentru fiecare titlu Cadbury. Oferta anterioară avea o comopnentă cash de doar 300 pence pe acţiune, plus 0,2589 titluri Kraft pentru fiecare acţiune Cadbury.

Miliardarul american Warren Buffett, care deţine 9,4% din acţiunile Kraft, a avertizat grupul să nu angajeze în achiziţia Cadbury o componentă prea mare de capital. Astfel, grupul american va emite 265 de milioane de acţiuni noi pentru a finaliza tranzacţia cu acţionarii Cadbury, în loc de intenţia iniţială de a emite 370 de milioane de unităţi.

Rosenfeld anticipează economii de cel puţin 675 milioane de dolari pe an începând din al treilea an fiscal de la finalizarea fuziunii, dar Kraft nu a făcut nicio precizare legată de soarta celor 46.000 de angajaţi ai Cadbury.

Sindicatele angajaţilor Cadbury s-au opus preluării companiei de către un investitor străin şi se tem de concedieri masive, iar mai mulţi politicieni s-au implicat în chestiune, înainte de alegerile generale din acest an.

Felicity Loudon, descendentă de a patra generaţie a familiei fondatoare a Cadbury, s-a arătat consternată că emblematicul producător de ciocolată, cu o tradiţie de 186 de ani, va fi înglobat de Kraft. Ea consideră că noul proprietar va reduce numărul de angajaţi şi că "ciocolata Cadbury nu va mai avea niciodată acelaşi gust".

Fuziunea dintre Kraft şi Cadbury a fost deja avizată de autorităţile pentru concurenţă din cadrul Comisiei Europene, cu condiţia ca grupul nou format să vândă fabricile de ciocolată şi produse zaharoase din România şi Polonia ale companiei britanice, pentru a nu beneficia de o poziţie dominantă pe aceste pieţe.

Cadbury deţine o unitate de producţie la Bucureşti, fosta Kandia-Excelent.

Kraft Foods este prezentă pe piaţa românească din anul 1994, când Kraft Foods International din Statele Unite

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici