Lagarde: Măsurile BCE vor reduce costul creditării şi vor susţine inflaţia

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat joi măsurile de stimulare anunţate joi de Banca Centrală Europeană (BCE), care vor contribui la scăderea costurilor de împrumut în zona euro şi vor reduce riscul menţinerii inflaţiei la un nivel scăzut pentru mult timp.

191 afișări
Imaginea articolului Lagarde: Măsurile BCE vor reduce costul creditării şi vor susţine inflaţia

Christine Lagarde (imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Salutăm măsurile anunţate astăzi, care întăresc politica monetară relaxată a BCE. Achiziţiile de obligaţiuni avute în vedere vor ajuta la reducerea costurilor de împrumut la nivelul zonei euro, vor creşte aşteptările pentru inflaţie şi vor reduce riscul ca indicatorul să se menţină la un nivel scăzut o lungă perioadă de timp", a afirmat Lagarde într-un comunicat.

Rămâne esenţial în continuare ca politica monetară relaxată să fie susţinută de măsuri cuprinzătoare în alte domenii, nu în ultimul rând de reforme structurale pentru suplimentarea potenţialului de creştere, a adăugat şefa FMI.

Preşedintele BCE Mario Draghi a anunţat joi că instituţia va lansa în martie un program extins de achiziţii de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 şi care va include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale, .

Valoarea programului, de aproape 1.100 miliarde de euro, era aşteptată de pieţele financiare.

Măsurile anunţate de BCE sunt menite să prevină riscul menţinerii unei inflaţii scăzute o lungă perioadă de timp.

"Creşterea agresivă a programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE va contribui la revenirea inflaţiei către nivelul de 2%, dar se menţin riscurile economice", a declarat Draghi în conferinţa de presă de anunţare a măsurilor de stimulare a economiei zonei euro.

Deşi programul ar urma să se încheie în septembrie 2016, măsurile ar putea fi menţinute şi după acest moment dacă inflaţia nu atinge nivelul urmărit, a menţionat şeful BCE.

Înainte de anunţarea noilor măsuri de suplimentare a lichidităţilor, Banca Centrală Europeană a decis joi menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu aşteptările analiştilor.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% şi, respectiv, -0,20%", se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici