- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (11.07.2013, 20:48)
- Ovidiu Bărbulescu
Laserul de la Măgurele: Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere
Compania franceză Thales va furniza, în cadrul unui contract de 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Măgurele, contractul fiind semnat joi, la Bucureşti, în prezenţa premierilor român şi francez, Victor Ponta şi Jean-Marc Ayrault.
Urmărește
1946 afișări
Laserul de la Măgurele: Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere
Contractul a fost semnat de către directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Ingineri Nucleară "Horia Hulubei" şi preşedintele Thales Optronique SAS, Gil Michielin.
Potrivit companiei franceze, este vorba de cel mai mare contract acordat vreodată unei industrii de către un institut naţional de cerectare în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului de la Măgurele este de 293 milioane euro.
Sistemul de lasere furnizat de Thales va genera un nivel de putere fără precedent, de circa 2x10 petawatts (10 la puterea 15 watts) în pulsaţii ultrascurte. Acest tip de laser va deschide drumul către o nouă generaţie de acceleratori de particule extrem de puternici, care vor fi mai mici şi mai puţin costisitori şi vor fi destinaţi cercetării fundamentale din fizică, precum şi aplicaţiilor medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Tot în prezenţa celor doi premieri, au mai fost semnate un memorandum pentru pregătirea specialiştilor în domeniul fizicii nucleare şi laserelor, între Thales şi Politehnica din Bucureşti.
De asemenea, directorii agenţiilor naţionale pentru deşeuri radiocative din cele două ţări au semnat un acord de cooperare în domeniu.
În urmă cu trei săptămâni, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a anunţat că ministrul francez al Educaţiei va veni în România în septembrie, fiind interesat de consolidarea parteneriatul strategic dintre cele două ţări, dar şi de proiectul laserului de la Măgurele.
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).
Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna anului 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.
Ministrul Costoiu a declarat recent că laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, din care peste 200 vor fi angajaţi permenent.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Nicuşor Dan, despre o eventuală retragere din cursa electorală: Până pe 15 martie putem să analizăm
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”