Lazea: Dilema autostrăzi/adoptarea euro e falsă, ambele pot fi îndeplinite

România se află în calendarul adoptării euro, cel mai apropiat termen fiind 1 ianuarie 2015, consideră economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care arată că dilema autostrăzi sau adoptarea monedei europene este una falsă, ambele obiective putând fi atinse printr-o mai bună absorbţie a fondurilor UE.

21 afişări
Imaginea articolului Lazea: Dilema autostrăzi/adoptarea euro e falsă, ambele pot fi îndeplinite

Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea (Imagine: Mediafax Foto)

"O primă temă care ia amploare în mass-media e o dilemă falsă: construcţia de autostrăzi sau adoptarea euro. În loc de şi/şi, riscăm să rămânem cu nici/nici. Ambele ar putea fi rezolvate prin absorbţia de fonduri europene. Dacă s-ar putea accelera masiv aceste absorbţii, am putea avea şi autostrăzi, şi să adoptăm euro la timp", a spus Lazea, în cadrul unui seminar organizat de Societarea Academică din România (SAR).

Lazea a menţionat că, până la finele anului 2009, România a atras fonduri europene în cuantum de 4,8 miliarde euro, dintr-un total de 35 miliarde euro disponibile până la finele anului 2013.

În ceea ce priveşte calendarul adoptării euro, Lazea a precizat că cel mai apropiat termen rămâne 1 ianaurie 2015, în condiţiile în care România va intra în mecanismul ratelor de schimb ERM II în 2012.

"Suntem în calendar. Dacă în 2012 reuşim să intrăm în ERM II, să îndeplinim cele cinci criterii de la Maastricht, atunci în prima jumătate a anului 2014 Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană pot să îşi dea avizul pentru performanţele României. Astfel că cea mai apropiată dată posibilă va fi ianuarie 2015", a mai spus Lazea.

Economistul BNR a explicat că, teoretic, adoptarea euro ar fi posibilă chiar şi de la 1 septembrie 2014, dar în general nicio ţară europeană nu a intrat în zona euro la mijlocul anului.

"Timp ar mai fi, dar pericolul ar consta într-o încercare de tergiversare a calendarului", a spus Lazea.

El a arătat că există în prezent o discuţie referitoare la ce vor face autorităţile când vor rămâne fără instrumentul politicii monetare, ulterior adoptării euro.

"Ideea este că autorităţile române au demonstrat că au politici bune şi clarvăzătoare, când au avut constrângeri, nu ca în 2007-2009 când s-au făcut cadouri. Drumul către euro înseamnă disciplinarea politicilor fiscale", a adăugat Lazea.

Totodată, economistul BNR a explicat că în general România s-a comportat mai bine în materie de politici publice în perioadele în care a avut ţinte clare asumate de clasa politică.

"România s-a comportat exemplar într-o bună perioadă de timp, cât a avut un obiectiv clar, acela de aderare la UE. În termeni probabilistici, mult mai probabil este să ne comportăm rezonabil, dacă avem darul călăuzitor (constrângeri sau un obiectiv asumat de clasa politică - n.r.)", a concluzionat Lazea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici