Lucrările de lărgire a centurii Capitalei au început

Companile Alpine şi Aktor au început, miercuri, lucrările la două tronsoane din partea de nord a actualei centuri a Capitalei, respectiv lărgirea la patru benzi şi construcţia unui pasaj pe DN1A şi realizarea unei legături între DN7 şi DN1A, valoarea totală a investiţiilor fiind de 50 milioane euro.

58 afișări
Imaginea articolului Lucrările de lărgire a centurii Capitalei au început

Lucrările de lărgire a centurii Capitalei au început (Imagine: Mediafax Foto)

Pe durata lucrărilor, traficul nu va fi închis în totalitate, în lipsa rutelor ocolitoare, însă vor exista benzi unde circulaţia va fi oprită.

Lărgirea la patru benzi şi pasajul suprateran de pe DN1A este realizată de compania austriacă Alpine, are o valoare de 30 milioane euro şi are termen de finalizare de 18 luni, în cazul lărgirii la patru benzi, şi 24 de luni pentru pasaj.

"Practic, la intersecţia cu DN1A va exista un sens giratoriu, care va asigura relaţia între axele de deplasare, se va construi un pasaj deasupra DN1A şi se va faxe o lărgire la patru benzi. Lucrarea va fi finalizată în aproximativ 18 luni, iar pentru lucrările la pasaj în 24 de luni, dar cred că constructorul are capacitatea să îl termine într-un an şi jumătate", a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Prin construcţia legăturii între DN7 Bucureşti-Piteşti şi DN1A Bucureşti-Târgovişte, realizată de firma elenă Aktor, se va închide inelul centurii.

Contractul are o valoare de aproximativ 20 milioane euro, iar lucrările vor fi finalizate în termen de 24 luni. Lucrarea presupune şi construcţia unui pasaj suprateran, care va avea o lungime de 520 metri.

"Având în vedere că aici este o construcţie nouă, nu vor fi probleme cu întârzierile, mai ales că sunt realizate 90% din exproprieri. Nicio lucrare nu va depăşi din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor termenul de trei ani", a spus Orban.

Ministrul a adăugat că pe data de 5 mai se va lansa anunţul de licitaţie pentru lărgirea la patru benzi a zonei de sud a actualei centuri, care are o lungime de 40 kilometri, iar lucrările vor fi împărţite în trei tronsoane.

"Am asigurat la rectificarea bugetară sumele necesare, iar pe 5 mai vom lansa anunţul de licitaţie pentru lărgirea la patru benzi în zona de sud a centurii. Centura Bucureştiului este o lucrare vitală nu numai pentru locuitorii Capitalei, ci şi pentru cei care tranzitează oraşul", a mai spus ministrul Transporturilor.

De asemenea, în cadrul lucrărilor de modernizare a actualei centuri a Capitalei se va realiza un pod între DN1 şi DN2, peste calea ferată, în zona Otopeni, lucrările fiind începute de anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici