Marea Britanie se opune unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene

Marea Britanie se opune ideii unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene, pe care unele state ar dori să-l impună din cauza crizei financiare, a declarat joi, la Riga, ministrul britanic al Afacerilor Europene, David Lidington.

173 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie se opune unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene

Marea Britanie se opune unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene (Imagine: Shutterstock)

"Principiul pare clar pentru noi: dacă este vorba despre o ţară europeană şi dacă respectă criteriile de aderare la UE, are dreptul să devină membru UE fără «dacă» şi «dar»", a declarat ministrul.

"Noi respingem ideea potrivit căreia după aderarea Croaţiei ar trebui să existe un fel de pauză artificială în continuarea extinderii UE", a declarat ministrul, la finalul unei întrevederi cu omologul său leton, Edgars Rinkevics.

Letonia, precum şi alte state foste comuniste, a aderat la UE în 2004, când blocul comunitar a trecut de la 15 la 25 de membri, înainte de aderarea României şi Bulgariei în 2007.

Criza economică a generat în anumite state occidentale o "oboseală" a extinderii UE. Aderarea Croaţiei, prevăzută în iulie 2013, arată această încetinire a ritmului.

Preşedintele Letoniei, Andris Berzins, a cerut recent să nu fie schimbate regulile de aderare pentru noii candidaţi.

"Dacă cerem unei ţări condiţii precise şi această ţară le-a îndeplinit, trebuie să-i spunem da, fără a discuta", a precizat el.

Ca şi Marea Britanie, Letonia este în favoarea negocierilor pentru a pregăti aderarea unor state din fostul bloc sovietic, precum Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, dar şi a Turciei, cu care UE poartă negocieri de mai mulţi ani, suscitând opoziţia anumit capitale occidentale.

"Împărtăşim opinia potrivit căreia procesul de extindere ar trebui continuat în Balcani. Nu trebuie să lăsăm în afara blocului un actor atât de important ca Turcia", a apreciat Rinkevics.

Omologul său britanic a făcut apel de asemenea la consolidarea pieţei comune, subliniind că Marea Britanie şi Letonia "vorbesc cu aceeaşi voce" pe aceste teme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici