Maxim istoric pentru şomajul din zona euro. La cât a ajuns rata acestuia

Şomajul din zona euro a crescut la 11%, un nou maxim istoric, reflectând impactul crizei datoriilor de stat, însoţită de măsuri de austeritate pe întregul continent şi de un impas economic dificil pentru statele mediteraneene.

162 afișări
Imaginea articolului Maxim istoric pentru şomajul din zona euro. La cât a ajuns rata acestuia

Maxim istoric pentru şomajul din zona euro. La cât a ajuns rata acestuia (Imagine: Arhivă MediafaxFoto)

Rata şomajului din zona euro a fost de 11% în aprilie, a anunţat vineri Eurostat, revizuind totodată cifrele pentru luna martie de la 10,9% la 11%.

În UE, rata şomajului a crescut de la 10,2% în martie la 10,3% în aprilie.

În a patra lună a anului trecut, şomajul era de 9,9% în zona euro, respectiv 9,5% în UE.

Numărul şomerilor din UE a crescut în aprilie la 24,667 milioane, cu 110.000 mai mulţi decât în martie, respectiv cu 1,932 milioane mai mulţi faţă de aprilie 2011.

În zona euro, numărul şomerilor a crescut cu 102.000 în aprilie, respectiv cu 1,797 milioane în ultimele 12 luni, la 17,4 milioane.

Cel mai scăzut şomaj a fost înregistrat în Austria (3,9%), Luxemburg şi Olanda (5,2% fiecare) şi Germania (5,4%), la polul opus situându-se Spania (24,3%), Grecia (21,7%), Letonia şi Portugalia (5,2%).

Şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani a crescut la 22,4% în UE, respectiv 22,2% în zona euro, cu situaţii îngrijorătoare în Grecia, 52,7%, şi Spania, 51,5%.

Cu o rată a şomajului de 7,4%, similară cu cea înregistrată în Belgia, România este încadrată în statistica Eurostat de Suedia (7,3%) şi Danemarca (7,6 %).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici