Ministerul arată că taxa de 25 lei pe coletele venite din afara Uniunii Europene cu valoare sub 150 euro a fost adoptată prin Legea nr.239/2025 și are un scop fiscal și de reglementare a fluxurilor de comerț electronic, într-un context în care volumele acestor importuri au crescut semnificativ în ultimii ani.
„În cazul coletelor de valoare mică (mai puțin de 150 euro), vândute și transportate din afara Uniunii Europene către clienți persoane fizice din România, se datorează TVA în România, indiferent unde se efectuează importul bunurilor. Astfel, locul livrării în cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe într-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client este considerat a fi locul unde se află bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul acestora către client. În cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client, locul livrării este considerat a fi statul membru respectiv, cu condiția ca TVA pentru aceste bunuri să fie declarată în cadrul Regimului special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe. În caz contrar, este supus TVA importul bunurilor în România”, transmite Ministerul Finanțelor.
Reprezentanții instituției precizează că obligația plății revine furnizorului de bunuri, expeditorului sau entității care facilitează vânzările la distanță, iar coletele sunt identificate și raportate de către prestatorii de servicii poștale și curieri autorizați.
„Unele afirmații din mass-media susțin că redirecționarea coletelor prin alte state membre ar fi cauzată exclusiv de introducerea taxei. În realitate, piața logistică internațională este dinamică, iar operatorii și platformele de comerț online pot adapta rutele și procedurile în funcție de diversi factori comerciali, de reglementare și operaționali, nu doar de un singur element fiscal”, arată ministerul.
Conform instituției, taxa logistică de 25 lei se aplică pe teritoriul național și este încadrarea unei obligații fiscale interne, în conformitate cu legislația europeană și cu normele privind procedurile de import: „Astfel, România se aliniază legislației fiscale UE şi este o măsură care protejează suveranitatea economică a României prin asigurarea unui tratament fiscal echitabil între operatorii din Uniunea Europeană și cei din afara spațiului comunitar, prin reducerea riscurilor de subevaluare și evitare a obligațiilor fiscale în comerțul electronic transfrontalier, precum și prin consolidarea capacității statului de a gestiona eficient fluxurile de bunuri extracomunitare. Totodată, această măsură contribuie la crearea unui cadru concurențial corect și predictibil”.
Ministerul Finanțelor susține că, începând cu 1 iulie 2026, va intra în vigoare o măsură la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit căreia toate coletele importate din afara UE cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse unei taxe vamale fixe de 3 euro.
„Această decizie a fost agreată de Consiliul Uniunii Europene și urmărește eliminarea lacunelor din sistemul actual prin care astfel de colete erau scutite de taxe vamale la intrarea în UE, ceea ce crea avantaje competitive pentru vânzătorii din afara UE și presiuni asupra pieței interne”, susțin reprezentanții MF.
Aceștia arată că numărul de colete extracomunitare intrate în România după luna august 2025, când a fost anunțată noua prevedere, a crescut semnificativ, după cum urmează: de la 676.551 colete în luna august, la 1.294.723, respectiv 1.924.223 colete în lunile septembrie, respectiv octombrie, ajungând la un vârf de 3.388.826 de colete în luna noiembrie.
În luna ianuarie 2026 s-au înregistrat 713.083 colete, de aproximativ 15 ori mai mare decât volumul de 47.513 din luna ianuarie 2025 și similar cu nivelul înregistrat în luna august 2025, transmite ministerul: „Astfel, toate afirmațiile publice care conduc spre concluzia că această taxă ar fi dus la relocarea zborurilor cargo către alte aeroporturi din UE și la pierderi fiscale pentru România sunt false și constituie fake news”.
Ministerul Finanțelor mai spune că afirmațiile privind eventuale neîncasări bugetare sau relocarea fluxurilor logistice nu sunt susținute de date oficiale furnizate de autorități și trebuie tratate cu responsabilitate până la apariția unor surse statistice verificabile. Primul termen de declarare și de plată a acestei taxe este în februarie 2026 pentru luna ianuarie 2026. Astfel, în prezent datele fiscale nu sunt încă disponibile, iar orice afirmație pe acest subiect este speculativă.