Ministerul Finanţelor listează la BVB o nouă emisiune Fidelis, după a 12-a ofertă de titluri de stat

Ministerul Finanţelor a atras 758,2 milioane lei, respectiv 329,1 milioane euro, valori însumând aproape 2,4 miliarde lei – 483 milioane euro, prin a douăsprezecea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (Fidelis) derulată în ultimii patru ani prin sistemele BVB.

708 afișări
Imaginea articolului Ministerul Finanţelor listează la BVB o nouă emisiune Fidelis, după a 12-a ofertă de titluri de stat

Ministerul Finanţelor listează la BVB o nouă emisiune Fidelis, după a 12-a ofertă de titluri de stat

Astfel, valoarea celor 12 runde de finanţare derulate, în perioada iulie 2020 – iulie 2023, la BVB de către Ministerul Finanţelor a ajuns la 20,5 miliarde lei (4,2 miliarde euro), conform unui comunicat de presă, citat de Ziarul Financiar.

Noile obligaţiuni pot fi tranzacţionate de joi, 3 august, la BVB prin intermediarii autorizaţi. Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

„Sumele investite în cadrul celei de-a doua ediţii Fidelis de anul acesta au demonstrat că românii sunt familiarizaţi cu programul şi aleg titlurile de stat lansate de Ministerul Finanţelor pentru economiile lor, înregistrându-se o cerere importantă atât pentru tranşele în RON cât şi pentru cele în euro. Tranşa specială pentru donatorii de sânge a atras mai multe subscrieri decât ediţia precedentă, iar numărul mare de donatori care au venit la centrul mobil organizat la sediul nostru confirmă entuziasmul faţă de caracterul social al acestei campanii. În total, 1.300 donatori au investit 106 milioane de lei, faţă de 1.000 de donatori în campania precedentă”, a declarat Marcel Boloş, Ministerul Finanţelor.

Oferta a fost derulată în perioada 17 – 28 iulie, interval în care românii au plasat 19.156 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. De asemenea, oferta a fost intermediată de sindicatul din BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale şi Alpha Bank. Titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin participanţi eligibili.

„Emisiunile din seria titlurilor de stat Fidelis au ajutat la creşterea segmentului investitorilor individuali al bursei de la Bucureşti, având în vedere că o parte din subscriitori sunt la prima interacţiune cu ceea ce înseamnă achiziţia unor valori mobiliare. Pentru investitorii cu vechime, titlurile de stat constituie, pe de altă parte, un instrument de optimizare util managementului de portofoliu, iar, pentru Ministerul Finanţelor, titlurile de stat Fidelis pot fi considerate modalităţi semnificative de finanţare pentru care există deja o cerere importantă şi stabilă pe piaţa financiară românească”, spune Irina Neacşu, director executiv Corporate Finance, BRD SocGen.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici