Moody's: Trecerea la euro în 2014, ţintă ambiţioasă în condiţiile stagnării reformei

România ar putea adopta moneda europeană la momentul stabilit de autorităţi, însă ţinta devine din ce în ce mai ambiţioasă pe măsură ce timpul trece fără a fi înregistrate reforme economice şi instituţionale semnificative, potrivit agenţiei de evaluare financiară Moody's Investors Service.

89 afișări
Imaginea articolului Moody's: Trecerea la euro în 2014, ţintă ambiţioasă în condiţiile stagnării reformei

Moody's: Trecerea la euro în 2014, ţintă ambiţioasă în condiţiile stagnării reformei (Imagine: Mediafax Foto)

Analiştii notează că, la acest moment, România îndeplineşte criteriile legate de datoria publică şi de deficitul bugetar, însă încetinirea creşterii economice ar putea pune în pericol, temporar, deficitul.

"Cel mai problematic criteriu este cel legat de inflaţie, situaţie similară cu alte state ale UE. Implementarea unor reforme structurale serioase şi o politică fiscală efectivă sunt, probabil, necesare pentru aducerea sustenabilă a inflaţiei la o rată mai redusă, permiţând însă, în acelaşi timp, ca veniturile să continue convergenţa către media UE", se arată într-o analiză a Moody's.

Analiştii anticipează, pentru finele anului, o inflaţie de 6,9%, cu 0,3 puncte procentuale peste nivelul din decembrie 2007, pentru ca la sfârşitul anului viitor să se diminueze la 4,4%.

Banca Naţională a României ţinteşte, pentru acest an, o inflaţie de 3,8%, plus/minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5%, cu acelaşi interval de variaţie.

În opinia agenţiei de rating, deficitul fiscal din acest an ar putea depăşi nivelul preconizat de Guvern, dacă nu vor fi luate unele măsuri.

"Moody's este de părere că, din nou, cheltuielile pentru investiţii vor fi insuficiente, însă, întrucât este un an electoral, cheltuielile curente vor fi mult mai ridicate. Estimările Guvernului (privind deficitul fiscal - n.r.) necesită un avans semnificativ al veniturilor, ceea ce pare improbabil, având în vedere estimările noastre privind o creştere economică stabilă", se menţionează în raport.

Estimările Moody's indică un deficit bugetar de 2,9% din PIB în acest an şi de 3,7% din PIB în 2009, potrivit metodologiei europene. Anul trecut, deficitul s-a plasat la 2,5% din PIB.

Deficitul de cont curent ridicat şi majorarea datoriei externe pe termen scurt arată că vulnerabilităţile României au crescut la un nivel mediu în ultimul an. Deşi aceste vulnerabilităţi externe au crescut, Moody's consideră că economia va rezista în faţa unor riscuri mai ridicate, întrucât mediul economic este mai stabil decât era în anii '90, iar avansul economic este mai robust.

Analiştii anticipează însă adâncirea deficitul de cont curent la 16,1% din PIB în acest an şi menţinerea la un nivel apropiat în 2009, la 16,2%. Anul trecut, deficitul de cont curent s-a situat la 13,9% din PIB.

Estimările sunt mai ridicate decât cele ale Comisiei Naţionale de Prognoză, care anticipează pentru 2008 şi 2009 deficite de 13,6% din PIB şi, respectiv, 12,5% din PIB.

"Dezechilibrele externe ridicate generează riscuri legate de stabilitatea macroeconomică. Turbulenţele financiare globale pot determina unele bănci internaţionale şi unii investitori să reducă fluxurile de capital către România, pe măsură ce adversitatea la risc creşte sau lichiditatea se diminuează. Acest lucru va duce, în cele din urmă, la diminuarea resurselor de finanţare pentru investitori şi populaţie şi, concomitent, la scăderea deficitului de cont curent", se spune în analiză.

Moody's anticipează pentru acest an o creştere economică de 6,2% şi de 5,1% anul viitor, niveluri mai reduse decât cele anticipate de CNP, de 6,5% şi, respectiv, 6,1%.

Economiştii agenţiei de rating reiau discuţiile potrivit cărora turbulenţele din mediul politic au condus către o încetinire a ritmului de implementare a reformelor structurale.

Ratingul atribuit de Moody's datoriilor pe termen lung ale României este "Baa3", cu perspectivă stabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici