Numărul turiştilor de pe litoral, mai mic cu 15% decât în 2009

Aproximativ 1,8 milioane de turişti au ajuns în acest an pe litoral, cu 15% mai puţini decât în 2009, iar încasările turoperatorilor au scăzut cu mai mult de 25%, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin.

133 afişări
Imaginea articolului Numărul turiştilor de pe litoral, mai mic cu 15% decât în 2009

Numărul turiştilor de pe litoral, mai mic cu 15% decât în 2009 (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Scăderea pe încasări a fost mai mare decât cea a numărului de turişti pentru că preţurile au scăzut faţă de anul trecut. Cele mai căutate au fost ofertele speciale, la preţuri mici. Dacă nu existau aceste oferte speciale, sezonul ar fi fost mult mai slab. Ele ne-au salvat", a spus Martin.

Ea a adăugat că deşi au fost câteva weekend-uri în care staţiunile au fost pline, gradul de ocupare nu a trecut de 50% în timpul săptămânii. Pe întregul sezon, hotelurile de la Marea Neagră au fost ocupate în proporţie de peste 60%.

"Una dintre probleme a fost că, din cauza restricţiilor bugetare, statul nu a promovat nicio ofertă specială lansată de agenţii. Cerem Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ca anul viitor să sprijine aceste oferte. Dacă am fi fost ajutaţi, poate n-am fi avut scăderi în acest an", a afirmat preşedintele ANAT.

Potrivit Corinei Martin, numărul turiştilor străini care şi-au petrecut vacanţa pe Litoral a crescut cu peste 30%, de la 3.000 la circa 4.000 de persoane. Principalul motiv al creşterii a fost introducerea pe litoral a unei curse a Air Berlin.

Oficialul ANAT estimează că anul viitor tarifele vor stagna şi chiar vor scădea cu circa 10% în sezonul intermediar (15 iunie-15 iulie şi 15 august-1 septembrie).

Totodată, ea se aşteaptă ca numărul turiştilor străini să se dubleze după ce anul viitor vor fi introduse două zboruri Constanţa - Tel Aviv.

Scăderile din acest an sunt urmarea reducerii puterii de cumpărare a românilor.

"A fost o serie de oferte speciale, dar totul s-a vândut pe ultima sută de metri. Din acest motiv, agenţiile nu au putut să-şi facă niciun fel de strategie", a spus Marius Usturoiu, directorul general al agenţiei de turism Mareea.

El a afirmat că în acest an a scăzut şi media sejurului de la 6-7 nopţi în anii trecuţi la 5 nopţi.

Turiştii români au preferat hotelurile de 2-3 stele şi au plătit, în medie, pentru un sejur de 5 nopţi, între 500 şi 800 de lei în vârf de sezon.

Potrivit lui Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, scăderile de pe litoralul românesc nu s-au regăsit şi în ofertele estivale externe.

"La noi, litoralul românesc a scăzut cu 20% ca încasări, în timp ce numărul de turişti care au plecat în Antalya s-a dublat, pe fondul reducerii substanţiale a tarifelor, şi am avut creşteri şi pentru Rhodos şi Creta. A scăzut, în schimb, cu 50% numărul turiştilor pe destinaţii ieftine din Grecia, cum ar fi Paralia. Acolo mergeau în general bugetarii, iar mulţi dintre ei nu şi-au mai permis în acest an să plece din ţară", a afirmat Burcea.

El crede că una dintre problemele litoralului românesc este imaginea defavorabilă pe care o are în ochii românilor.

"În ochii românilor, brandul România e prost. Dacă găsesc oferte comparabile ca preţ în străinătate, preferă să meargă acolo, deşi hotelurile din România nu arată mai rău decât cele din alte ţări", crede Burcea.

Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia, care reuneşte peste 40 de hoteluri de pe litoral, spune că scăderile importante din acest an nu provin atât din diminuarea numărului de turişti, cât din reducerea consumului acestora.

"Oamenii care au venit la mare au mâncat mai puţin sau deloc în acest sezon", a adăugat el.

El a mai arătat că una dintre cele mai mari probleme a fost accesul la staţiunile de pe litoral atât pe şosea, cât şi pe calea ferată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici