O companie daneză a produs telefonul din aur masiv. Cât costă aparatul de colecţie

Un producător danez de telefoane mobile a venit cu o idee pentru miliardarii ruşi, care îşi pot cumpăra tot ceea ce îşi doresc: un telefon confecţionat în totalitate din aur masiv. Aparatul celor de la Aesir nu trimite mailuri, nu are opţiunea de a naviga pe net şi nici nu face fotografii. Şi cu toate acestea costă 57.400 de dolari.

474 afișări
Imaginea articolului O companie daneză a produs telefonul din aur masiv. Cât costă aparatul de colecţie

O companie daneză a produs telefonul din aur masiv. Cât costă aparatul de colecţie (Imagine: www.incont.ro)

Compania speră, însă, ca noul aparat din aur masiv de 18 carate, produs într-un număr limitat de exemplare, să devină atracţia noilor îmbogăţiţi din Moscova, informează www.incont.ro.

Telefonul din aur nu este "o jucărie", a explicat fondatorul companiei, Thomas Jensen, pentru Reuters. "Este un obiect de colecţie. De exemplu, oamenii sunt obişnuiţi să colecţioneze ceasuri, dar pe segmentul de telefoane mobile nu există aşa ceva", a mai spus Jensen.

Potrivit acestuia, compania va lansa câte un model nou la fiecare un an şi jumătate, iar din modelul pe care îl lansează acum nu va produce mai mult de 5.000 de bucăţi, o parte din aur masiv, la un preţ de 42.000 de euro (peste 57.000 de dolari), şi o parte din oţel inoxidabil, la preţul de 7.250 de euro (9.867 de dolari).

Citeşte mai multe pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici