O delegaţie a Băncii Mondiale, primită la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a primit joi la Cotroceni o delegaţie a Băncii Mondiale condusă de Orsalia Kalantzopoulos, director pentru Europa Centrală şi ţările baltice.

22 afișări
Imaginea articolului O delegaţie a Băncii Mondiale, primită la Cotroceni

O delegaţie a Băncii Mondiale, primită la Cotroceni (Imagine: Mediafax Foto)

La începutul întâlnirii Băsescu a întrebat-o pe Kalantzopoulos dacă s-a întâlnit deja, în cadrul vizitei de la Bucureşti, cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, aceasta răspunzând afirmativ şi menţionând că a fost o întâlnire "foarte bună".

Reprezentanta Băncii Mondiale a menţionat că s-a întâlnit şi cu ministru Justiţiei şi cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană şi a precizat că ar fi trebuit să aibă loc şi o întâlnire cu ministrulul Transporturilor dar, "din anumite motive", întâlnirea nu a fost posibilă.

Orsalia Kalantzopoulos a menţionat că delegaţia Băncii Mondiale urmează să aibă şi alte întâlniri, inclusiv cu sectorul privat.

"Vă mulţumim că ne vizitaţi în zile atât de dificile", i-a spus Băsescu reprezentantei Băncii Mondiale, precizând că în urmă cu câteva zile o delegaţie a FMI a venit, de asemenea, la Bucureşti şi adăugând că rămâne de văzut ce decizie va fi luată "în legătură cu criza şi cu reforma în România".

La rândul ei, reprezentanta Băncii Mondiale a mulţumit pentru primirea de la Cotroceni. În continuare ea a apreciat că în ultimele 6-9 luni lumea s-a schimbat, ţările puternice din punct de vedere economic fiind în plină criză.

Discuţia de la Cotroceni a continuat după ce presa a părăsit sala.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici