O mare agenţie de rating reduce ratingul Renault, compania mamă a Dacia, la statutul de „junk”- nerecomandat pentru investiţii

  • Acţiunile Renault au scăzut miercuri, după ce Moody's a redus ratingul producătorului auto francez la statutul de „junk” - nerecomandat pentru investiţii.
  • Agenţia de rating invocă rentabilitatea redusă, pe fondul restructurărilor şi al cererii în scădere.
  • Renault se confruntă cu scăderea cererii pe pieţe precum China.
2218 afișări
Imaginea articolului O mare agenţie de rating reduce ratingul Renault, compania mamă a Dacia, la statutul de „junk”- nerecomandat pentru investiţii

O mare agenţie de rating reduce ratingul Renault, compania mamă a Dacia, la statutul de „junk”- nerecomandat pentru investiţii

Acţiunile au scăzut cu până la 2,3%, la 30,2 euro (32,71 dolari) o acţiune, cea mai redusă valoare de la jumătatea anului 2012, când producătorii de autovehicule resimţeau criza financiară globală şi recesiunea din Europa.

La fel ca unii rivali, precum şi partenerul de alianţă Nissan, Renault se confruntă cu scăderea cererii pe pieţe precum China.

Moody a redus ratingul Renault la Ba1, după ce săptămâna trecută compania a înregistrat prima sa pierdere dintr-un deceniu, într-o evoluţie care îi va afecta probabil costurile de finanţare.

Agenţia de rating Standard & Poor a declarat miercuri că a plasat Renault pe CreditWatch Negative, ceea ce înseamnă că ar putea revizui, de asemenea, scăderea actualului rating, BBB minus.

Moody a spus că nu se aştepta ca Renault să revină la marje de operare „sănătoase” pe termen mediu şi a subliniat alte provocări pe care producătorul auto le are, inclusiv investiţiile mari pentru a produce vehicule mai puţin poluante.

„Costul respectării reglementărilor privind CO2 în Uniunea Europeană şi electrificarea flotei Renault vor dilua rentabilitatea companiei”, a spus Moody.

Directorul general interimar al Renault, Clotilde Delbos, va începe o restructurare cuprinzătoare a producătorului de automobile, care ar putea duce la închideri de fabrici şi la reducerea locurilor de muncă.

Luca de Meo, fostul executiv al Volkswagen, urmează să preia postul de CEO în iulie.

Foto: Profimedia Images

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
renault,
moodys,
rating

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici