Oferta Alro: Nu au fost îndeplinite condiţiile de închidere a ofertei de acţiuni

Alro Slatia a anunţat că nu au fost îndeplinite condiţiile de închidere cu succes a ofertei publice de acţiuni lansate de Vimetco şi Conef, acţionarii ruşi ai producătorului de aluminiu, conform unui document adresat investitorilor.

124 afișări
Imaginea articolului Oferta Alro: Nu au fost îndeplinite condiţiile de închidere a ofertei de acţiuni

Oferta Alro: Nu au fost îndeplinite condiţiile de închidere a ofertei de acţiuni

„ALRO împreună cu acţionarii săi, Vimetco şi Conef, anunţă că nu s-a convenit asupra unui acord de preţ între companie, acţionari şi coordonatori în legătură cu oferta publică secundară de acţiuni lansată de acţionari pentru un pachet de până la 383.791.140 de acţiuni emise de aompanie şi, prin urmare, nu au fost îndeplinite condiţiile pentru încheierea cu succes a ofertei”, spune producătorul.

Obiectivul principal al companiei şi al actionarilor a fost în permanenţă crearea de valoare pentru acţionari prin creşterea procentului de acţiuni tranzacţionate liber, pentru o mai bună reflectare a valorii reale a companiei, în preţul acţiunilor ALRO.

„ALRO şi actionarii îşi menţin angajamentul în acest sens. Din păcate, ca urmare a condiţiilor nefavorabile de piaţă, compania şi actionarii nu consideră că oferta a reprezentat, în final, o oportunitate pentru acest lucru”, menţionează sursa citată.

„ALRO îşi menţine angajamentul să îşi întărească şi să continue programul de dezvoltare pe termen lung, strategia de consolidare a poziţiei sale pe piaţa internaţională, de dezvoltare a unor noi produse şi de a pătrunde pe noi pieţe”, anunţă compania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici