Oil Terminal şi Conpet vor reprezenta România în compania de dezvoltare pentru Constanţa-Trieste

Oil Terminal şi Conpet vor fi cel mai probabil reprezentanţii României în compania de dezvoltare a oleoductului Constanţa-Trieste, a declarat, joi, Viorel Palaşcă, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, în urma întâlnirii reprezentanţilor statelor implicate în proiect.

4 afișări

Delegaţii comitetului interstatal reprezentând guvernele ţărilor implicate în construcţia oleoductului pan-european Constanţa-Trieste (PEOP), România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia, s-au întâlnit joi, la Constanţa, pentru discuţii privind constituirea companiei de derulare (CDP) a proiectului.

În urma discuţiilor, a fost acceptat conceptul de act constitutiv al CDP, prezentat de către delegaţia croată, se arată într-un raport Oil Terminal, transmis Bursei de Valori Bucureşti.

"În concordanţă cu acest concept, obiectul de activitate al CDP va include, în mod neexclusiv, promovarea şi dezvoltarea încrederii industriei şi consumatorilor în proiectul PEOP şi contactarea de furnizori de capital", se precizează în comunicat.

Compania de dezvoltare a proiectului va asigura elaborarea studiului de fezabilitate, achiziţia terenului şi obţinerea permiselor necesare.

Proiectul va genera peste 6.500 de locuri de muncă, pe perioada de construcţie a oleoductului, respectiv 1.500 de locuri de muncă permanente, pe durata de funcţionare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici