ONU: Creşterea economică globală va încetini la 1% în 2009

Creşterea economică globală va încetini la 1% în 2009, de la 2,5% în acest an, din cauza crizei financiare, dar există şi posibilitatea ca economia să se contracte dacă pachetele de stimulare vor fi insuficiente sau adoptate prea târziu, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite(ONU).

17 afișări
Imaginea articolului ONU: Creşterea economică globală va încetini la 1% în 2009

ONU: Creşterea economică globală va încetini la 1% în 2009

Raportul Situaţia şi Perspectivele Economiei Globale în 2009, realizat de ONU şi preluat de Reuters, îndeamnă la coordonarea internaţională a pachetelor de stimulare a economiei, pentru a limita impactul recesiunii din statele dezvoltate asupra ţărilor sărace.

ONU anticipează că mediul economic s-a deteriorat semnificativ pentru statele în dezvoltare, în timp ce perspectivele formulate pentru 2009 sunt extrem de pesimiste, comparativ cu creşterile economice globale de 3,5-4% pe an înregistrate în perioada 2004-2007.

"Majoritatea economiilor dezvoltate au intrat în recesiune în a doua jumătate a anului, iar frânarea creşterii economice s-a extins către ţările aflate în dezvoltare şi către economiile în tranziţie", se arată în raportul citat de agenţia internaţională de presă.

Potrivit ONU, un pachet de stimulente fiscale, coordonat la nivel global de marile puteri economice, ar putea preveni cele mai severe efecte imediate ale crizei, însă nu ar opri încetinirea puternică a creşterii economice în 2009.

Raportul îndeamnă la o reglementare mai solidă a instituţiilor care operează pieţele financiare, asigurarea adecvată a lichidităţii la nivel mondial, reforma sistemului internaţional de rezerve financiare şi o guvernare mai cuprinzătoare a economiei globale, care să prevină o viitoare criză.

Potrivit ONU, fluxul de capital din ţările emergente către statele dezvoltate continuă să fie mai mare decât fondurile îndreptate către economiile în dezvoltare, iar fondurile suverane ale economiilor emergente au, la finele acestui an, o valoare totală de 4.000 de miliarde de dolari.

Totodată, costurile împrumuturilor externe au crescut puternic pentru ţările în dezvoltare, pieţele de capital s-au prăbuşit, iar pieţele monetare şi cele de mărfuri au devenit extrem de volatile.

O dată cu încetinirea rapidă a exporturilor, balanţele de cont curent ale multor ţări au deficite adâncite, se mai arată în raport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici