Ordonanţele privind rectificarea şi sporurile bugetare, trimise la Bruxelles şi FMI

Guvernul va trimite Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) ordonanţele de urgenţă privind măsurile convenite în urma acordului de împrumut şi, respectiv, limita sporurilor din sistemul bugetar, actele urmând să fie analizate de conducerile celor două organisme.

95 afișări
Imaginea articolului Ordonanţele privind rectificarea şi sporurile bugetare, trimise la Bruxelles şi FMI

Palatul Victoria (Imagine: Mediafax Foto)

Ordonaţa de urgenţă privind punerea în aplicare a măsurilor convenite cu CE şi FMI, precum şi ordonanţa de urgenţă privind acordarea sporurilor în sistemul bugetar sunt supuse aprobării în şedinţa de sâmbătă a Executivului, convocată special în acest scop.

"Obiectivul este de a trimite cât mai repede forma tradusă a ordonanţei de urgenţă la Comisia Europeană şi la FMI, astfel încât la data discutării în board-ul celor două structuri (...) a împrumutului cu România aceste acte normative să fi fost deja analizate de Comisia Europeană şi de către FMI, iar această analiză necesită câteva săptămâni având în vedere că trebuie, pe de o parte, traduse, iar, pe de altă parte, verificată corespondenţa cu legislaţia românească", a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Emil Boc.

Premierul a precizat că în urma adoptării celor două ordonanţe trebuie puse în acord şi alte acte normative din legislaţia internă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici