Economic

Primul drum construit după ’89 în Prahova, făcut din fonduri private: „Este un drum foarte important, va ajuta la dezvoltarea turismului”

Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier, care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici.

Cauza falimentului Detroitului: Reguli şi proceduri financiare vechi de 40 de ani

Funcţionarii primăriei din Detroit, aflată în faliment, au rătăcit în februarie un cec de 1 milion de dolari primit din sistemul şcolar, care a zăcut într-un sertar timp de o lună de zile, dovadă a unor proceduri financiare vechi de 40 de ani.

El Cobrador del Frac – vânzătorii de ruşine, afacere de mare succes în Spania ultimilor ani -VIDEO

Recesiunea prelungită din Spania, a cincea mare economie din Europa, care încă se resimte după prăbuşirea pieţei imobiliare, a reprezentat o oportunitate uriaşă pentru o anumită companie. El Cobrador del Frac vinde ruşine: creditorii pot apela la serviciile companiei pentru a face de râs datornicii.

„Balena de la Londra” scapă de acuzaţii în legătură cu pierderea de 6 miliarde dolari de la JPMorgan

Bruno Iksil, fostul trader cunoscut drept "balena de la Londra", nu va fi pus sub acuzare de justiţia din SUA în legătură cu pierderea de peste 6 miliarde de dolari înregistrată anul trecut de JPMorgan Chase în urma unor pariuri pe piaţa derivatelor de credit.

Ministerul Agriculturii: Evaziunea fiscală în sectorul pâinii a crescut anul trecut la aproape 60% din totalul producţiei din România

Evaziunea fiscală în sectorul pâinii a însumat anul trecut 1,5 miliarde lei (337 milioane euro), reprezentând 2 milioane de tone de făină şi pâine, aproape 60% din totalul producţiei din România, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Creşterea economiei Rusiei a încetinit în trimestrul al doilea la 1,2%, cel mai redus ritm după 2009

Creşterea economiei Rusiei a încetinit în trimestrul al doilea la 1,2% în termeni anuali, cel mai redus ritm după 2009, faţă de 1,6% în primele trei luni ale anului, riscând să împingă ţara în pragul recesiunii, potrivit datelor Institutului rus de Statistică, relatează Bloomberg.

Guvernul nu vrea să renunţe la taxarea inversă pentru cereale până în anul 2018

Sistemul de taxare inversă pentru comerţul cu cereale între firme nu va mai fi limitat în timp, deoarece Guvernul a eliminat prevederea care stabilea că acest regim special de taxare va expira la 31 mai 2014 şi nici nu intenţionează să renunţe la sistem cel puţin în următorii patru ani, până în 2018.

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a primit cinci oferte pentru sistemul naţional de combatere a criminalităţii informatice

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a primit, în luna iunie, cinci oferte pentru furnizarea unui sistem naţional de combatere a criminalităţii informatice, proiect estimat la 9,21 milioane de lei (inclusiv TVA).

Producţie RECORD de grâu şi secară pentru România în acest an

Producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani, a anunţat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Două persoane, reţinute în dosarul prejudicierii a şapte multinaţionale

Doi suspecţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute joi, în Capitală, într-un dosar privind prejudicierea a şapte companii multinaţionale, cu şase milioane de dolari şi trei milioane de euro, informează Poliţia Română.

PSD: PDL şi Traian Băsescu intoxică opinia publică. Românii nu au de ce să-şi facă griji. Noul acord cu FMI nu conţine majorări sau apariţia de taxe

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că PDL şi Traian Băsescu intoxică opinia publică, preluând informaţii neverificate şi atrage atenţia că noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite şi, din aceste motive, românii nu au de ce să-şi facă griji.

Lucrările la Autostrada Arad-Timişoara au fost finalizate, după ce 2 ani s-a lucrat în paralel cu traficul – VIDEO

Lucrările la Autostrada Arad-Timişoara - care a fost deschisă traficului în decembrie 2011, deşi proiectul nu era finalizat, astfel că se circula cu restricţii de viteză - au fost recepţionate vineri, fiind ridicate şi restricţiile, iar lucrările au o garanţie de doi ani.

The New York Times: Putin vrea să stimuleze economia eliberând oamenii de afaceri din gulaguri

Preşedintele Vladimir Putin vrea să stimuleze economia oferind amnistie unora dintre cei 110.000 de oameni de afaceri încarceraţi în Rusia, unde probabilitatea ca un antreprenor să fie închis în sistemul de colonii penale, gulagurile din trecut, este mai mare decât în cazul infractorilor obişnuiţi.

MAI a semnat un acord de grant cu SUA, de 400.600 de dolari, pentru un studiu privind realizarea unui Centru de Date Integrat

Ministerul Afacerilor Interne a semnat, vineri, un acord de grant de 400.600 de dolari cu Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA, pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate care va evalua situaţia MAI în vederea realizării şi consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul instituţiei.

Renault ar putea produce modelele Dacia Lodgy şi Duster în Indonezia

Grupul francez Renault ar putea produce monovolumul Dacia Lodgy, dar şi SUV-ul Duster, în Indonezia, pentru a profita de cererea de pe piaţa din Asia de Sud-Est.

Când au loc cele mai multe accidente auto

Cele mai multe incidente auto la nivelul portofoliului de asigurări auto Allianz-Ţiriac, peste mediile zilnice multianuale, au loc în prima zi din săptămână (lunea) şi în luna februarie, în timp ce în prima zi de Crăciun şi prima zi din an se înregistrează cele mai puţine daune.

Carlos Slim vrea să plătească 7,2 miliarde euro pentru acţiunile pe care nu le deţine la KPN

Grupul America Movil, controlat de miliardarul mexican Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om din lume cu o avere de 69,5 miliarde dolari, a anunţat că va lansa o ofertă estimată la 7,2 miliarde euro pentru a prelua integral compania telecom olandeză KPN, la care deţine 30% din acţiuni.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară îl avertizează pe Ponta că depune plângere penală dacă nu publică HG 526 privind CFR Marfă

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, îl avertizează pe premierul Victor Ponta că, dacă nu publică HG 526/2013 privind privatizarea CFR Marfă, va depune plângere penală împotriva sa pentru "abuz în serviciu contra intereselor publice".

Buda: Viaţa bate filmul – 12.739 de firme româneşti sunt în insolvenţă, iar Guvernului nu-i pasă

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, atrage atenţia Guvernului Ponta că, prin "ignorarea cu desăvârşire a mediului privat", economia României "va fi îngropată iremediabil", spunând că "viaţa bate filmul, 12.739 de firme româneşti se află în insolvenţă, iar Guvernului Ponta nici că-i pasă”.

Exporturile au urcat cu 5,9% în primul semestru, iar deficitul comercial a scăzut la 2,5 miliarde euro

Exporturile au crescut în primul semestru cu 5,9%, la 23,7 miliarde de euro, iar importurile au scăzut cu 2,7%, la 26,2 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit comercial de 2,5 miliarde de euro, mai mic cu 2 miliarde de euro faţă de perioada similară din 2012.

Averea lui Berlusconi a crescut în acest an mai repede decât cea a lui Warren Buffet

Averea lui Silvio Berlsconi, controversat politician şi om de afaceri italian, a crescut de la începutul anului cu 26%, la 7,6 miliarde de dolari, mai rapid decât a reuşit să-şi sporească activele miliardarul american Warren Buffet.

Obama, întâlnire cu premierul grec în Biroul Oval: Austeritatea nu poate fi singura strategie în Grecia

Barack Obama a pledat joi pentru o politică de creştere economică în Grecia, afirmând alături de premierul Antonio Samaras că austeritatea nu poate fi unica strategie pentru a ieşi din criză.

Fitch a confirmat ratingurile Primăriei Bucureştiului

Fitch Ratings a confirmat joi ratingurile Primăriei Bucureştiului, care reflectă profilul economic şi financiar al acesteia, situat mult peste media naţională, performanţele operaţionale solide şi nivelul moderal al datoriilor, dar şi riscurile ridicate legate de investiţii şi refinanţări.

Vânzările Prada au crescut în primul semestru, susţinute de cererea din Asia

Vânzările producătorului italian de poşete şi pantofi de lux Prada au crescut în primul semestru cu 12%, la 1,73 miliarde de euro, susţinute de cererea provenită din Asia.

Vânzările Mercedes au urcat cu 20% în iulie, peste creşterile raportate de BMW şi Audi

Vânzările diviziei Mercedes-Benz a grupului Daimler au urcat cu 20% în iulie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 116.790 de autovehicule, peste creşterea de 14% raportată de BMW şi de 9,8% în cazul Audi, datorită cererii pentru versiunile din clasa E şi a modelelor compacte.

Coreea de Sud taxează preoţii şi operaţiile estetice pentru a finanţa cheltuielile sociale

Guvernul sud-coreean a propus un proiect prin care vor fi introduse taxe pe onorariile preoţilor, iar cele pentru operaţii estetice vor fi extinse, urmând ca fondurile obţinute, estimate la 2,2 miliarde de dolari în cinci ani, să fie utilizate pentru cheltuieli sociale.

Construcţia conductei de gaz Iaşi – Ungheni, de 26,5 milioane de euro, va fi cofinanţată cu fonduri europene

Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi - Ungheni (Republica Moldova) are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Publicitate pe internet: grupul AOL va cumpăra platforma Adap.tv pentru 405 milioane de dolari

Grupul american de media AOL a anunţat că va cumpăra, pentru o sumă de 405 milioane de dolari, Adap.tv, o companie specializată în publicitatea video pe internet.

Iohannis, despre majorarea impozitului pe chirii: În general, nu e momentul. În particular, vom vedea

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că partidul va prezenta, probabil la sfârşitul lunii august, un punct de vedere oficial privind majorarea impozitului pe chirii, afirmând că "în general, nu este momentul" pentru o astfel de măsură, însă "în particular" se va vedea.

Analiştii consultaţi de BCE au înrăutăţit estimarea privind scăderea PIB în zona euro la 0,6%

Zona euro va înregistra în acest an o contracţie economică de 0,6% din PIB, estimează analiştii consultaţi de Banca Centrală Europeană (BCE), într-un sondaj periodic, noua prognoză marcând o înrăutăţire a aşteptărilor faţă de declinul de 0,4% anticipat de aceştia în urmă cu trei luni.

Liderul PSD Arad îi răspunde lui Băsescu: Oprirea lucrărilor la autostradă este emblema proastei guvernări PDL

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a reacţionat, joi, printr-un comunicat de presă, la vizita şefului statului pe autostrada Nădlac-Arad, susţinând că "oprirea lucrărilor la autostradă este emblema proastei guvernări PDL" şi că la primul tronson al autostrăzii "PDL a tolerat o fraudă".

Statele Unite sunt interesate de reluarea creşterii economice în Grecia, afirmă Joe Biden

Statele Unite sunt interesate de reluarea creşterii economice în Grecia şi doresc ca această ţară puternic afectată de criză să rămână în zona euro, a declarat vicepreşedintele american Joe Biden, citat într-un interviu publicat joi.

Pensionarii şi veteranii ar putea rămâne fără transport redus sau gratuit de la 1 septembrie

Pensionarii şi veteranii ar putea rămâne fără transport redus sau gratuit de la 1 septembrie, a anunţat FORT, care susţine că Ministerul Transporturilor are datorii mai vechi de un an de zile faţă de transportatori, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 100 milioane lei.

Cursul BNR a urcat la 4,4399 lei/euro şi a atins MAXIMUL ultimelor trei săptămâni

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4399 lei/euro, atingând astfel cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,44 lei/euro încă din a doua parte a şedinţei de miercuri.

PIAŢA SMARTPHONE: Android se menţine lider. Apple a scăzut uşor, iar Windows câştigă teren

Sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.

Dezvoltarea antreprenoriatului va reduce şomajul în rândul tinerilor

Dezvoltarea antreprenoriatului va reduce şomajul în rândul tinerilor, aflat în continuă creştere, soluţie care trebuie susţinută însă prin finanţare, mentorat şi scăderea birocraţiei, spune Mihaela Matei, marketing supervising associate la EY România.

Veniturile Cosmote au scăzut uşor în trimestrul doi, la 111,4 milioane de euro, dar marja de profit a urcat

Veniturile Cosmote România au scăzut uşor în trimestrul al doilea, la 111,4 milioane euro, în urma reducerii tarifelor de interconectare, dar profitul EBITDA a urcat cu 1 milion de euro, la 30,1 milioane euro, cu o marjă de câştig îmbunătăţită faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Fitch a confirmat ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă

Fitch Ratings a confirmat miercuri ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă, datorită depăşirii unora dintre obiectivele fiscale, cu un excedent bugetar structural obţinut în 2012, pentru prima oară după unificare.

Investitorii instituţionali străini au reînceput să cumpere acţiuni Fondul Proprietatea în iulie

Investitorii instituţionali străini şi-au majorat participaţiile la Fondul Proprietatea (FP) în luna iulie, după ce în precedentele două luni şi-au redus expunerile şi au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente, anticipând că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.

Nereguli la produse de protecţie solară şi autobronzante. ANPC a dat amenzi de circa 300.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a depistat sute de abateri privind comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante şi a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, în mai puţin de două săptămâni de controale, potrivit unui comunicat.