Economic

Bitcoin, la minimul ultimelor opt luni. Sub ce prag a coborât

Bitcoin a coborât vineri sub pragul de 6.000 de dolari, la cotaţii ce nu au mai fost atinse din octombrie 2017, arată graficele pieţelor internationale de profil.

FMI: Trecerea de pragul de 40% din PIB al datoriei publice creşte riscul de recesiune

Cu o pondere de 36,8% din PIB, datoria publică a României este relativ mică comparativ cu cea a altor state-membre UE, însă ea se apropie de un nivel îngrijorător, este concluzia unui raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Isărescu: Stabilitatea financiară a ţării este solidă. BNR a obţinut profit în 2017

Dezechilibrele externe s-au accentuat pe fondul stimulentelor fiscale care au încurajat consumul, dar încă nu s-a atins pragul de prudenţă, tendinţa de creştere puternică fiind însă îngrijorătoare, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Isărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul României la păcănele

„Nu am făcut şi nici măcar nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul (n.n.- din rezerva României) la păcănele”, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

ROBOR la 3 luni scade uşor, cel la 6 luni creşte

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut vineri la 3,15%, de la 3,16%, în timp ce indicele la 6 luni a urcat, iar cei cu scadenţe la 9 şi 12 luni au stagnat, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Guvernul a adoptat o OUG pentru înfiinţarea Autorităţii pentru Formare Profesională în Sistem Dual

Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, ca răspuns la solicitări venite din partea agenţilor economici care au nevoie de forţă de muncă bine pregătită, informează Executivul.

DESPĂGUBIRI pentru inundaţii: PAID are banii pregătiţi, ce trebuie să facă proprietarii afectaţi

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor - PAID România - anunţă joi, într-un comunicat, că este pregătit să gestioneze dosarele de daună care vor urma acestei perioade de precipitaţii abundente şi să plătească despăgubirile necesare.

Băncile pentru domeniul locativ se declară mulţumite de adoptarea legii privind sistemul Bauspar

Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR) salută adoptarea de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind Sistemul de Economisire Creditare – Bauspar, arată un comunicat transmis joi de organizaţie.

Gazoductul Nord Stream 2 a ajuns, până acum, la costuri de 4,8 miliarde de euro

Gazprom şi partenerii săi din cadrul proiectului Nord Stream 2 au investit un total de 4,8 miliarde de euro în construcţia gazoductului până în iunie 2017, a declarat Paul Corcoran, directorul financiar al companiei Nord Stream 2 AG, citat de agenţia de presă rusă Tass.

Amazon încurajezează micii antreprenori să-şi deschidă o afacere de livrări cu 10.000 de dolari

Retailerul online Amazon vrea să ofere stimulente precum uniforme sau cursuri de pregătire micilor întreprinzători, pentru a-i încuraja să-şi înfiinţeze propriile afaceri de livrări, investiţia urmând să fie de 10.000 de dolari, relatează Reuters.

Ungaria susţine că sunt necesare PRESIUNI asupra României privind extragerea de gaze din Marea Neagră

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, afirmă că aprovizionarea cu energie a Europei Centrale este o problemă de securitate, susţinând că este necesară menţinerea presiunilor asupra României pentru ca ţara noastră să înceapă extracţia de gaze naturale din Marea Neagră.

Iohannis: Bugetul zonei euro nu e problematic, dacă nu se creează o falie între zona euro şi non-euro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că mesajul său în cadrul reuniunii Consiliului European va fi axat pe bugetul zonei euro, şi va transmite că trebuie avut grijă la împiedicarea creării unei falii între ţările din zona euro şi non-euro.

Metrorex: A fost aprobat Studiul de Prefezabilitate pentru un tronson din Magistrala 4

Studiul de Prefezabilitate aferent Magistralei 4 de metrou Lac Străuleşti - Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul a fost aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al Metrorex SA, costul investiţiei fiind estimat la 1,1 miliarde de euro, arată un comunicat transmis joi de companie.

ANAF a publicat noul model al declaraţiei fiscale aferente sponsorizărilor. Cum arată Forularul 107 | DOCUMENT

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat joi, pe site, un proiect normativ care conţine modelul şi conţinutul Formularului 107 „Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private”.

Samsung a fixat data de lansare pentru smartphone-ul Galaxy Note 9. Va exista şi o nouă variantă de culoare

Samsung a fixat data de lansare Galaxy Note 9, cel mai avansat smartphone al companiei sud-coreene urmând să aibă parte de un eveniment Samsung Unpacked dedicat, pentru care au fost trimise deja invitaţii.

SUA vor noi reglementări privind investiţiile străine, guvernul chinez critică măsurile

Guvernul chinez critică decizia SUA de a extinde puterea de supraveghere asupra investiţiilor străine din America, declarându-se îngrijorat de faptul că Statele Unite vor folosi „în mod incorect” preocupările legate de securitatea naţională pentru a restrânge investiţiile chinezeşti, scrie BBC.

Ministrul Culturii: Amânarea includerii Roşia Montană pe lista UNESCO este o prioritate de securitate naţională

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, spune că amânarea includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial este o prioritate de securitate naţională şi ţine de protejarea intereselor financiare ale statului român, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul MCIN.

Guvernul vrea să construiască aeroportul Bucureşti Sud în parteneriat public-privat. O bancă naţională de sânge, plasmă umană şi celule stem, printre alte proiecte anunţate

Guvernul vrea să construiască în parteneriat public-privat aeroportul Bucureşti Sud, o bancă naţională de sânge, plasmă umană şi celule stem, o fabrică de mijloace de transport electrice şi amenajarea unui complex turistic de schi în masivul Făgăraş, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă.

ROBOR la 3 luni creşte din nou. Valoarea la care a ajuns astăzi

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut uşor joi la 3,16%, de la 3,15% cât înregistrase miercuri, în timp ce indicii la 6,9, şi 12 luni au rămas constanţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Un cunoscut mall din Bucureşti se extinde. Cea mai spectaculoasă componentă a proiectului: o parcare pe şapte eta­je în subteran, cea mai adâncă din România

Zona Barbu Văcărescu se aglomerează şi mai mult. Fondul de investiţii NEPI extinde mallul Promenada şi construieşte lângă acesta o clădire de birouri de 30.000 mp, informează Ziarul Financiar.

O nouă aplicaţie de socializare este disponibilă şi în România

Floca, aplicaţia lansată luna trecută la Madrid de către o echipă de români, este disponibilă şi în România. Aplicaţia a ajuns deja la 100.000 de descărcări, respectiv 50.000 de utilizatori lunari.

EXCLUSIV | Calendarul sesiunilor de depunere a proiectelor pentru finanţări agricole PNDR 2018

MEDIAFAX prezintă calendarul estimativ al sesiunilor de depunere a proiectelor de finanţare ce vor putea fi depuse de fermieri pentru accesarea Submăsurilor PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) în perioada imediat următoare, respectiv în lunile iulie şi august 2018.

Finanţe: Deficitul bugetar a urcat la 8,14 miliarde de lei – 0,88% din PIB, în primele 5 luni

Execuţia bugetului general consolidat pe primele 5 luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 8,14 miliarde de lei, respectiv 0,88% din PIB, după ce la 4 luni deficitul fusese de 6,05 miliarde de lei (0,65% din PIB), reiese din datele comunicate de Ministerul Finanţelor Publice - MFP.

Uniunea Europeană este cel mai mare producător şi consumator de grâne de pe planetă

Cu 165.787 de tone de grâu livrate în luna mai, Uniunea Europeană este cel mai mare producător la nivel mondial. Este totodată, şi cel mai mare consumator, cu un consum de 142.749, arată datele Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite.

Tarom amână până în toamnă deshiderea rutei Chişinău-Timişoara-Chişinău. Biletele se pot răscumpăra

Tarom va amâna deschiderea rutei Chişinău-Timişoara-Chişinău, planificată pentru 2 iulie, până în toamnă, în urma unor analize de trafic şi ţinând cont de solicitările reduse din această perioadă, anunţă compania într-un comunicat transmis miercuri.

Bitcoin a scăzut până aproape de 6.000 de dolari

Piaţa criptomonedelor este din nou în scădere, cotaţia Bitcoin coborând miercuri până aproape de 6.000 de dolari - o scădere de aproape 2% într-o zi, ceea ce înseamnă o scădere de peste 50% în acest an. Etherum a scăzut cu peste 3%, iar Ripple a scăzut cu aproximativ 4%.

Premieră: Leul s-a întărit în ziua moţiunii de cenzură

Cursul valutar a coborât miercuri la 4,65 lei/euro, după ce în zilele anterioare evoluase la peste 4,66 lei/euro, în condiţiile în care Parlamentul dezbate o moţiune de cenzură, fapt care este o premieră în istoricul moţiunilor analizat de MEDIAFAX. De regulă, leul se depreciază în astfel de zile.

România se află pe podium în topul ţărilor UE cu cele mai multe companii mijlocii şi mari

România se află pe locul trei în Uniunea Europeană cu cele mai multe companii mijlocii şi mari după numărul salariaţilor, înaintea ţării noastre aflându-se Germania şi Luxemburg, arată un raport publicat miercuri de Eurostat.

Omul de afaceri Joseph Serrousi, supranumit „regele confecţiilor”, s-a stins din viaţă

Omul de afaceri de origine sudaneză Joseph Serrousi, supranumit „regele confecţiilor”, care a construit în România imperiul J&R Enterprises, s-a stins din viaţă, scrie ZF.

Finanţări nerambursabile de 40.000 de euro, disponibile pentru tinerii antreprenori din Regiunea Sud-Muntenia

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) anunţă organizarea, în perioada 11 iunie - 10 octombrie 2018, a concursului „Start pentru afacerea ta! - Regiunea Sud Muntenia” pentru obţinerea a 40.000 euro nerambursabil de către persoanele interesate în înfiinţarea unei afaceri nonagricole.

România şi Japonia sunt campioanele mondiale la deficitul de talente de pe piaţa forţei de muncă. Top 3 meserii pentru care se găsesc greu angajaţi

Mai mult de 4 din 5 angajatori au dificultăţi în ocuparea joburilor vacante în România şi Japonia, fapt care plasează cele două ţări în fruntea clasamentului mondial al deficitului de talente, arată un studiu publicat miercuri de Manpower. Meseriaşii, inginerii şi şoferii sunt cel mai greu de găsit.

Ziua şi creşterea pentru indicele ROBOR: Indicatorul cu scadenţa la 3 şi 12 luni urcă din nou

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 3,15%, de la 3,14% cât înregistrase marţi, nivel care nu a mai fost atins după data de 5 mai 2014, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Teodorovici: Investiţiile cu impact major în economie vor fi sprijinite prin ajutoare de stat

Guvernul va adopta în şedinţa de joi un proiect prin care va continua programul de ajutoare de stat destinate investiţiilor cu impact major în economie, plafonul de eligibilitate pentru investitori coborând de la 10 la 3 milioane de euro, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Indicele ROBOR urcă din nou, la toate categoriile de scadenţe

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut marţi la 3,14%, de la 3,13% cât înregistra luni, nivel care nu a mai fost atins după data de 7 mai 2014, reiese din seriile de date ale Băncii Naţionale a României - BNR.

Aeroportul dintr-un mare oraş al României s-a redeschis, după ce o companie aviatică şi-a retras toate cursele din cauza stării pistelor

Aeroportul ''Transilvania'' Tîrgu-Mureş s-a redeschis, luni, după finalizarea investiţiilor de peste 56 milioane de lei, iar prima cursă internaţională de pasageri a avut ca destinaţie Antalya (Turcia), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timpul de aşteptare la metrou, neschimbat de cinci ani. Numărul mediu zilnic de călători a crescut cu 8,4%, iar la Aurel Vlaicu, staţia corporatiştilor, cu 50%

♦ Pe magistralele 1 (Dristor – Pantelimon) şi 3 (Preciziei – Anghel Saligny) ale metroului bucureştean, rute care culeg călători din toate marile cartiere ale Capitalei conectându-i cu staţiile centrale Unirii şi Victoriei, timpul de aşteptare în staţie este neschimbat de cinci ani de zile. În aceşti cinci ani însă numărul de validări la nivelul întregii reţelele a crescut cu 8,4%, cu un vârf de 50% înregistrat în staţia Aurel Vlaicu.

Compania BMW ar putea închide fabricile din Marea Britanie

Compania auto BMW ar putea fi nevoită să închidă fabricile din Marea Britanie în care sunt produse mărcile Mini şi Rolls-Royce dacă activităţile de aprovizionare cu piese componente vor fi afectate de Brexit, avertizează un reprezentant al firmei citat de Financial Times.

Tarom a vândut avioane către Armenia Airways Aircompany şi a obţinut 5,48 milioane de dolari

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Tarom anunţă, într-un comunicat transmis luni, vânzarea a două aeronave AIRBUS A310 către compania aeriană Armenia Airways Aircompany pentru care a obţinut 5,48 milioane de dolari SUA.

Wizz Air a anulat 4 zboruri în decurs de 24 de ore, din cauza unor „inspecţii tehnice neprevăzute”. Ce se va întâmpla cu pasagerii

Zborurile companiei aeriene Wizz Air W6 3176 Barcelona-Bucureşti din 24 iunie, W6 3009 Bucureşti-Londra Luton şi W6 3131 Bucureşti-Milano Bergamo din 25 iunie, au fost anulate întrucât aeronavele care operează aceste zboruri au fost supuse unor inspecţii tehnice neprevăzute, a anunţat luni Wizz Air.

BNR: În luna mai au crescut şi creditele, şi economisirea

Soldul creditelor a crescut în luna mai atât la nivelul neguvernamental, cât şi în sectorul guvernamental, iar depozitele bancare au crescut faţă de luna anterioară, arată datele publicate luni de Banca Naţională a României - BNR.