Economic

Lagarde: Grecia nu va beneficia de o perioadă de graţie dacă nu plăteşte datoria către FMI

Grecia nu va beneficia de o perioadă de graţie dacă nu va plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, a avertizat joi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, presând astfel statul elen să încheie acordul cu creditorii.

Smithfield va promova puternic propriile produse în Europa, după vânzarea participaţiei la Campofrio

Smithfield Foods, deţinută integral de grupul chinez WH Group, cel mai mare productor de carne de porc la nivel mondial, vrea să îşi promoveze puternic produsele proprii pe piaţa europeană, în urma vânzării participaţiei de 37% la Campofrio companiei mexicane Alfa, pentru 357 milioane dolari.

Senatorul PSD Mihai Fifor ar putea fi propus ministru al Transporturilor

Senatorul PSD Mihai Fifor, preşedinte al comisiei pentru transporturi şi energie, ar putea fi nominalizat de către premierul Victor Ponta pentru postul de ministru al Transporturilor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

CNADNR anunţă oficial ANULAREA concesiunii pentru autostrada Comarnic-Braşov

CNADNR a anunţat, joi, anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune privind construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, din cauza problemelor cu finanţarea, urmând să scoată la licitaţie 10 km de pe acest tronson cu bani de la buget.

CE lansează o procedură de infringement împotriva României din cauza tratatului bilateral cu Suedia

CE a lansat, joi, proceduri de infrigement împotriva a cinci state, printre care România şi Suedia, solicitându-le să renunţe la tratatul bilateral de investiţii care încalcă acquis-ul comunitar, tratat ce a permis fraţilor Micula să dea România în judecată la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile pe o perioadă de cinci ani.

PNL cere comisie parlamentară de anchetă în cazul Rompetrol

PNL a solicitat înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a verifica modul în care guvernul Ponta a respectat interesele naţionale în privinţa recuperării datoriei de 600 milioane de dolari de la Rompetrol, a anunţat, joi, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul.

Mihail Vlasov, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, de instanţa supremă, decizia fiind definitivă.

Eurostat: România se află pe locul doi în UE în privinţa creşterii costului forţei de muncă în trimestrul 1

România a înregistrat în primul trimestru a doua mare creştere a costului orar cu forţa de muncă din Uniunea Europeană, cu un avans de 7,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, un ritm mai ridicat, de 7,3% fiind consemnat doar în Letonia, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.

Oprescu (ARB): Trebuie resincronizat ciclul financiar cu cel economic, pentru prosperitatea economică

Ciclul financiar, care se situează încă în scădere, ar trebui resincronizat cu cel economic, ceea ce ar conduce la o creştere de prosperitate economică, prin ridicarea nivelului redus al intermedierii financiare, cel mai mic din Uniunea Europeană, a declarat joi preşedintele ARB, Sergiu Oprescu.

Wizz Air a numit prima femeie comandant de bază, în România – FOTO

Wizz Air a numit, la Otopeni, prima femeie comandant de bază în reţeaua de transport proprie, a anunţat joi compania aeriană low-cost.

Preşedintele Bombardier Transportation se întâlneşte cu Iohannis

Preşedintele Bombardier Transportation, Lutz Bertling, a declarat, la Bucureşti, că se va întâlni joi, 18 iunie, cu preşedintele Klaus Iohannis, căruia îi va face "o prezentare a industriei" în care activează compania.

Fed: Economia SUA este suficient de puternică să suporte o majorare a dobânzilor în 2015

Economia Statelor Unite înregistrează o creştere moderată, după problemele din iarnă, şi este suficient de puternică pentru a suporta o majorare a dobânzilor până la sfârşitul acestui an, dar există încă îngrijorări legate de redresarea pieţei muncii, potrivit oficialilor Rezervei Federale (Fed).

Matache: Un pachet de 51% din acţiunile CFR Marfă ar putea fi vândut pe bursă

Ministerul Transporturilor vrea să schimbe strategia de privatizare a CFR Marfă, astfel încât să vândă pe bursă 51% din acţiunile companiei, potrivit secretarului de stat în instituţie Iulian Matache.

Tsipras, în vizită în Rusia joi şi vineri

Premierul grec Alexis Tsipras efectuează joi şi vineri o vizită în Rusia, însoţit de mai mulţi miniştri, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Centrul comercial ParkLake, ocupat în proporţie de 70% cu un an înaintea inaugurării. Cum va arăta mall-ul de 180 de milioane de euro – FOTO

Centrul comercial ParkLake, dezvoltat în parteneriat de Sonae Sierra şi Caelum Development pe locul fostei baze sportive Spartac din Titan, are chiriaşi pentru 70% din suprafaţa de 70.000 de metri pătraţi închiriabili, cu un an înaintea inaugurării.

SUA: Revizuirea legii achiziţiilor publice, prevenirea conflictului de interese pot combate corupţia

O revizuire adecvată a regulilor privind achiziţiile publice şi aplicarea unui sistem de prevenţie pentru identificarea conflictelor de interese vor ajuta România să combată practicile de corupţie în achiziţiile publice, a declarat Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.

Uniunea Europeană prelungeşte cu şase luni sancţiunile impuse Rusiei

Reprezentanţii statelor Uniunii Europene au ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea cu şase luni a sancţiunilor economice şi diplomatice impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, anunţă oficiali europeni citaţi de BBC News online.

Profesori din Washington vor pregăti funcţionari români în procedurile de achiziţii publice

Agenţia americană pentru Comerţ şi Dezvoltare va pregăti 50 de reprezentanţi ai instituţiilor româneşti în procedurile de achiziţii publice, pentru obţinerea celei mai bune valori şi includerea unei analize a costurilor ciclului de viaţă, într-un seminar de trei zile cu profesori de la Washington.

Tsipras: Grecia este pregătită să spună un „mare nu” unui acord prost cu creditorii

Premierul elen Alexis Tsipras a declarat miercuri că este pregătit să îşi asume responsabilitatea pentru respingerea termenilor acordului cu creditorii, dacă solicitările acestora vor fi inacceptabile.

Dacia a livrat Loganul cu numărul 1.500.000

Automobile Dacia a livrat unui cumpărător din Bucureşti maşina Dacia Logan cu numărul 1.500.000, a anunţat miercuri compania deţinută de grupul francez Renault.

Amazon dezvoltă o aplicaţie prin care să plătească oamenii pentru livrarea produselor companiei

Amazon dezvoltă o aplicaţie mobilă prin care va putea plăti oamenii obişnuiţi care vor livra produsele companiei în drum spre alte destinaţii, în locul companiilor de curierat.

Poşta Română a trecut pe profit, după cinci ani de pierderi

Compania Naţională Poşta Română a înregistrat, în primele patru luni ale acestui an, un profit net de 18,7 milioane de lei (4,16 milioane de euro), ca urmare a creşterii veniturilor cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut.

Kirk Kerkorian, proprietar de cazinouri, producător de film şi investitor în industria auto, a murit

Miliardarul Kirk Kerkorian, fiul unor imigranţi armeni săraci, care, dovedind un instinct antreprenorial deosebit, a devenit proprietar de cazinouri în Las Vegas, producător de succes la Hollywood, patron al unei companii aeriene şi investitor în industria auto, a murit la vârsta de 98 de ani.

Comisar UE: Condiţiile cerute Greciei sunt departe de a fi „nebuneşti”

Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici a declarat miercuri că măsurile solicitate Greciei de către creditorii internaţionali sunt departe de a fi „nebuneşti”, el reacţionând pe fondul avertismentelor băncii centrale elene privind consecinţele eşecului negocierilor pentru deblocarea finanţării.

Iohannis: Vrem să exportăm securitate energetică. Portughezii doresc să investească în acest domeniu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în conferinţa de presă comună cu omologul portughez, că România îşi propune să devină un exportator de securitate energetică în regiune, iar companii portugheze şi-au exprimat deja intenţia de a investi în România.

Armand şi Greentech construiesc parcuri fotovoltaice de 20 milioane euro în România

Armand Group, cu activităţi în industria de energie regenerabilă din România, şi Greentech, companie britanică de profil, au anunţat că vor construi până la sfârşitul anului 2016 proiecte solare de 20 de MW în România, după investiţii de 20 de milioane de euro.

Ministrul ungar de Externe critică România că nu a făcut investiţii pentru interconectarea reţelelor de gaze naturale

România şi Croaţia nu au făcut investiţiile necesare în vederea interconectării la infrastructura de livrare a gazelor naturale, a declarat ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto după o întâlnire, la Budapesta, cu vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic.

Banca Letoniei marchează 500 de ani ai castelului Riga cu o monedă aniversară pătrată, de 5 euro – FOTO

Banca Letoniei a emis o monedă aniversară din argint de cinci euro, în formă pătrată, pentru a marca 500 de ani de istorie a castelului Riga, actuala reşedinţă prezidenţială, a cărui siluetă pe malul drept al râului Daugava este un element caracteristic al capitalei ţării.

Banca Greciei: Eşecul negocierilor cu creditorii va duce la default şi ieşirea ţării din zona euro

Banca centrală a Greciei a avertizat miercuri că ţara va intra pe drumul dureros al incapacităţii de plată şi al ieşirii din zona euro, dacă Guvernul şi creditorii internaţionali nu vor reuşi să ajungă la un acord referitor la reforme.

Creditorii internaţionali întrerup finanţarea Republicii Moldova din cauza nerespectării angajamentelor

FMI şi Banca Mondială şi-au stopat proiectele de finanţare a Republicii Moldova, iar UE ar putea întrerupe finanţarea reformei justiţiei, din cauza neonorării angajamentelor, iar în aceste condiţii, peste cel mult opt săptămâni, statul va intra în incapacitate de plată, comentează Deutsche Welle.

Criza din Grecia a dus la creşterea puternică a cererii pentru moneda virtuală bitcoin

Bitcoin s-a apreciat marţi cu până la 7% şi este pe cale să înregistreze cea mai lungă perioadă de creştere din ultimele 18 luni, speculatorii şi deponenţii din Grecia fiind atraşi de moneda virtuală pe fondul temerilor că Grecia ar putea ieşi din zona euro.

TOPUL celor mai scumpe oraşe pentru expaţi. Ce loc ocupă Bucureştiul

Bucureştiul a coborât de pe locul 159 în 2014 pe 178 într-un top al celor mai scumpe 207 oraşe pentru expaţi, oraşele din Europa Centrală şi de Est scăzând în clasament ca urmare a deprecierii monedelor locale faţă de dolarul american, potrivit unui studiu Mercer, care ia ca referinţă New York-ul.

(P) Vara ta în imagini şi amintiri

Te gândeşti deja ce vei face în vacanţa de vară? Probabil nu eşti singura. Poate te vei duce la concertul acela despre care toată lumea vorbeşte sau mai bine te relaxezi într-un concediu exotic sau poate preferi escapadele de weekend. În oricare dintre situaţiile de mai sus, vei face multe poze: selfie-uri, poze de profil, poze cu prieteni minunaţi şi locuri la care visezi să te întorci curând. Vara asta îţi vei face multe amintiri, pentru mai târziu, când va fi frig şi nu vei mai vrea să ieşi la fel de mult din casă.

Exportul de electricitate a crescut la cinci luni cu 27%

România a exportat în intervalul ianuarie-mai cu 27% mai multă electricitate comparativ cu perioada similară a anului trecut şi a importat cu aproape 26% mai mult.

McDonald’s România a planificat investiţii de 13 milioane de lei în acest an

McDonald’s România, cel mai mare lanţ de restaurante de pe piaţa locală, pregăteşte investiţii de peste 13 mil. lei în acest an, în deschiderea de McCafé-uri, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Boaje, director general al companiei.

STUDIU: Care este profilul angajatului din IMM-urile româneşti

România este ţara europeană cu cel mai mare număr de angajaţi nevoiţi să fie prezenţi la birou pentru a-şi îndeplini sarcinile de lucru (81%), la polul opus aflându-se Norvegia, unde 51% dintre angajaţii IMM-urilor trebuie să fie efectiv la muncă, potrivit unui studiu Ipsos Mori pentru Microsoft.

Parlamentar german: UE trebuie să se pregătească pentru eventuala ieşire a Greciei din zona euro

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească de eventuala ieşire a Greciei din zona euro dacă Guvernul Alexis Tsipras nu va prezenta "un pachet solid" de reforme, avertizează Michael Grosse-Broemer, un parlamentar din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului german Angela Merkel.

Compania Coty cumpără trei divizii ale Procter&Gamble: „Se întâmplă rar ca mărci de o asemenea mărime să fie de vânzare”

Compania americană Coty a câştigat licitaţia organizată de Procter&Gamble pentru vânzarea a trei divizii producătoare de parfumuri, produse de înfrumuseţare şi de îngrijire a părului, pentru 12 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de New York Post, relatează MarketWatch.

Câte milioane de frigidere a produs Arctic în cei 45 de ani de activitate

Producătorul de electrocasnice Arctic a depăşit pragul de 25 de milioane de frigidere produse la fabrica de la Găeşti în cei 45 de ani de activitate, se arată într-un comunicat al companiei.