KMG International, compania care controlează rafinăria Petromidia, a descărcat peste 25 milioane tone de ţiţei prin terminalul petrolier din Marea Neagră

KMG International, compania care controlează rafinăria Petromidia a atins luna trecută, prin compania Midia Marine Terminal (MMT), un nivel de 25,5 milioane tone de ţiţei descărcate prin terminalul petrolier din largul Mării Negre.

573 afișări
Imaginea articolului KMG International, compania care controlează rafinăria Petromidia, a descărcat peste 25  milioane tone de ţiţei prin terminalul petrolier din Marea Neagră

KMG International, compania care controlează rafinăria Petromidia, a descărcat peste 25 milioane tone de ţiţei prin terminalul petrolier din Marea Neagră (Imagine: Cristi Cimpoes/ Ariva Mediafax Foto)

"Recordurile operaţionale ale terminalului maritim sunt un rezultat al investiţiilor realizate în România de către KMG International şi ale unicului său acţionar, KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan. Grupul deţine o poziţie strategică în arcul geografic care uneşte zona Mării Caspice şi a Mării Negre cu Europa Occidentală, iar accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, transportul şi rafinarea materiei prime în sistem integrat sunt atributele KMG International, un jucător cheie în industria de petrol şi gaze din România. Terminalul maritim poate asigura circa 40% din ţiţeiul rafinat în România, fiind conectat direct la parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia", a declarat Ioan Taus, directorul general al Midia Marine Terminal.

Investiţiile KMG International pentru punerea în funcţiune a terminalului maritim se ridică la peste 100 de milioane dolari.

Nivelul de 25 de milioane tone de ţiţei a fost înregistrat prin descărcarea a 300 de nave petroliere la terminalul maritim petrolier, în perioada februarie 2009 – mai 2016.

Terminalul este situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre şi are o capacitate maximă de transfer de 24 milioane tone pe an.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici