Economic

Zboruri charter pentru turiştii din Israel care vin pe litoralul românesc, din 5 iulie

Zborurile charter Tel Aviv - Constanţa vor fi reluate de duminică, 5 iulie, urmând să existe câte două asemenea curse pe săptămână, iar cu acest prilej va fi lansat un spot de promovare a staţiunii Mamaia în limba ebraică.

Rabla 2015: Peste 10.000 de tichete, rezervate până acum. Senatul şi SIE printre beneficiari

Peste 10.000 de tichete au fost rezervate până în prezent în cadrul programului Rabla din acest an, atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, printre beneficiari numărându-se Senatul României, Transelectrica şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE).

ING şi-a revizuit poziţia cu privire la finanţarea de către stat a băncilor cu capital elen

ING Bank şi-a modificat poziţia potrivit căreia subsidiarele locale cu capital elen ar fi finanţate de statul român în locul băncilor-mamă în cazul exit-ului Greciei din zona euro şi consideră că nu vor fi accesate fonduri de stat, având în vedere că datele BNR indică o situaţie stabilă a băncilor.

România şi Coreea de Sud au semnat un acord de cooperare în domeniul portuar

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor din România şi ai Ministerului Oceanelor şi Pescuitului din Coreea de Sud au semnat, joi, la Constanţa, Memorandumul de Înţelegere în domeniul dezvoltării cooperării portuare, care are ca scop facilitarea schimbului de bune practici şi de resurse administrative.

Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare

Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, a fost condamnată joi, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

Tata Motors va produce Jaguar şi Land Rover în Austria, într-un parteneriat cu Magna Steyr

Compania indiană Tata Motors a încheiat un contract cu firma austriacă de automobile Magna Steyr prin care mărcile britanice Jaguar şi Land Rover vor fi fabricate şi în Graz (Austria), informează financialexpress.com.

Guvernul Greciei va introduce o monedă paralelă dacă cetăţenii vor respinge austeritatea – surse

Guvernul din Grecia, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, intenţionează să introducă o monedă paralelă, paritară cu euro, în cazul în care majoritatea grecilor va respinge la referendum măsurile de austeritate propuse de Grupul Bruxelles, afirmă surse citate de Corriere della Sera.

Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 7,6% la şase luni

Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 7,6% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 23.751 autoturisme, în timp ce piaţa a urcat cu 5,2%, la 1.618.949 unităţi, potrivit datelor publicate miercuri de Biroul german de înmatriculări auto.

Procuratura SUA vrea să împiedice Electrolux să preia divizia de electrocasnice a GE

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a lansat un proces prin care vrea să împiedice compania suedeză Electrolux să preia divizia de electrocasnice a General Electric, din motive concurenţiale, informaţie care a dus la scăderea acţiunilor Electrolux cu aproape 10%, transmite Reuters.

Ministrul de Finanţe din Grecia, Yanis Varoufakis, îşi anunţă DEMISIA dacă grecii vor vota „da” la referendum

Ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis va demisiona din funcţie dacă grecii vor accepta propunerile de reformă ale creditorilor, la referendumul de duminică, relatează Bloomberg.

Sodexo va emite tichete de masă în format electronic. Până la 30% din totalul tichetelor vor fi emise pe carduri, în următorii trei ani

Sodexo, unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa românească a tichetelor, a anunţat, joi, că începând din acest an va emite tichete de masă în format electronic şi că în următorii trei ani aproximativ 30% din totalul acestora vor fi livrate pe carduri.

CRIZA DIN GRECIA: Rezervările turistice scad puternic din cauza situaţiei economice din ţară

Rezervările turistice din Grecia sunt în scădere puternică, din cauza referendumului, a deciziei autorităţilor de a opri activitatea băncilor şi a ratării plăţii datoriei de 1,54 miliarde de euro către FMI, avertizează profesionişti din industria elenă de profil, relatează Kathimerini.

Primele efecte ale reducerii TVA: Vânzările de alimente au crescut cu 17%

Reducerea TVA la alimente a determinat o scădere medie a preţurilor de 11% şi o creştere de 17% a numărului de produse vândute, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Nielsen.

Varoufakis vrea un acord cu creditorii europeni ai Greciei luni, după referendum

Ministrul grec al Finanţelor Yannis Varoufakis a declarat miercuri seara că doreşte un acord cu creditorii europeni ai Greciei la o zi după aflarea rezultatului referendumului, relatează BBC News online.

Moody’s a retrogradat ratingul obligaţiunilor Greciei cu o treaptă şi l-a pus sub supraveghere

Moody’s a retrogradat ratingul obligaţiunilor Greciei aflate în proprietate privată cu o treaptă, la nivelul Caa3, şi l-a plasat sub supraveghere în vederea unei noi măsuri de acest tip, considerând că probabilitatea ca statul elen să beneficieze de sprijin financiar pe termen mediu s-a redus.

Politician CDU: Germania va bloca orice ajutor pentru Grecia cât timp Guvernul Tsipras este la putere

Germania va bloca orice nou plan de asistenţă financiară atât timp cât Guvernul condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras rămâne în funcţie, afirmă, sub acoperirea anonimatului, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, precizând că Berlinul ar aştepta un Cabinet tehnocrat.

Proprietarul terenului unde sunt izvoarele minerale din Slănic Moldova cere bani pentru redeschidere

Un consilier local, proprietarul terenului pe care se află cele 20 de izvoare minerale din staţiunea Slănic Moldova, judeţul Bacău, închise luna trecută de acesta, a cerut primăriei să-i plătească lunar 27.000 de lei pentru redeschiderea robinetelor din zona de captare a apei.

Wolfgang Schäuble: Nu există bază de discuţii cu Grecia, sunt necesare clarificări

Ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, consideră că nu există "o bază solidă de discuţii" cu Guvernul Greciei, aşteptând o clarificare de poziţie a Guvernului elen înaintea referendumului.

Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum

Miniştrii de Finanţe ai ţărilor din zona euro au stabilit amânarea tuturor negocierilor cu Guvernul Greciei până după anunţarea rezultatului referendumului programat duminică, anunţă un oficial guvernamental slovac citat de Reuters.

Preşedintele Eurogrup: Sunt şanse minime pentru progrese în negocierile cu Grecia

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a declarat că există "şanse minime" de progrese în negocierile cu Grecia după discursul controversat al premierului Alexis Tsipras.

Isărescu: Volatilitatea mai mare a cursului, pe fondul situaţiei din Grecia, a avut motive emoţionale

Cursul de schimb euro-leu a înregistrat în ultimele zile o volatilitate mai mare, de circa 1%, în contextul tensiunilor din Grecia, însă nu a fost determinată de ieşiri de capital, ci mai degrabă a avut motive de natură emoţională, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Sunt oameni care au sunat la 2 noaptea să întrebe ce fac cu banii din băncile greceşti. Nu avem bănci greceşti în România

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a primit telefoane chiar şi în miezul nopţii de la diverse persoane, printre care şi actori, care l-au întrebat ce fac cu banii depuşi în băncile greceşti, el precizând la rândul său că nu există bănci greceşti în România, ci bănci cu capital grecesc.

Isărescu: Acţionarii băncilor cu capital grecesc nu au interes să-şi retragă investiţiile

Acţionarii eleni nu au niciun interes să-şi retragă capitalurile din subsidiarele româneşti, întrucât ar pierde dreptul de vot, iar un asemenea comportament nu este sustenabil având în vedere că au reacţionat cel mai bine la cerinţele BNR privind nevoile de capital, spune guvernatorul Mugur Isărescu

Isărescu: BNR va reconsidera calendarul de relaxare monetară, pentru a echilibra relaxarea fiscală

BNR ia în calcul o reconsiderare prudentă a politicii monetare, prin modificarea calendarului de relaxare a politicii, respectiv de aliniere a ratelor rezervelor minime obligatorii la nivelul european, întrucât trebuie să echilibreze programul fiscal, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu.

Preţul gazelor pentru populaţie creşte cu 11%

ANRE a decis, miercuri, o creştere cu circa 11% a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale către clienţii casnici, categorie în care este inclusă şi populaţia, şi a anunţat că până la finalul anului nu va fi operată o nouă majorare de preţuri.

Tsipras MENŢINE REFERENDUMUL: „Singura noastră cale de a depăşi criza este să revenim la popor şi exact asta facem”

Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, menţine referendumul programat duminică, sugerându-le cetăţenilor să nu voteze în favoarea măsurilor propuse de creditorii internaţionali, insistând că votul nu se referă la menţinerea ţării în zona euro.

Isărescu: Cred că negocierile cu partenerii internaţionali vor continua şi este bine să continue

Negocierile cu FMI şi CE vor continua, întrucât un acord cu instituţiile financiare nu reprezintă doar ancore pentru România, ci şi credibilitate, mai ales în contextul tensiunilor din Grecia şi al celui intern, pe fondul unor măsuri ample de relaxare fiscală, consideră şeful BNR, Mugur Isărescu.

Gazprom nu va modifica mecanismul preţurilor gazelor destinate Ucrainei până în 2019

Gazprom nu va modifica mecanismul de calcul al preţurilor gazelor furnizate Ucrainei până la sfârşitul anului 2019, a declarat miercuri preşedintele grupului rus, Alexey Miller, precizând că nu sunt necesare acorduri suplimentate referitoare la condiţiile de livrare.

Isărescu: Băncile cu capital grecesc nu sunt dependente de banca-mamă, finanţarea – 27,5% din pasive

Instituţiile de credit româneşti cu capital grecesc nu sunt dependente de băncile-mamă din Grecia, iar liniile de finanţare de la acestea reprezintă 27,5% din totalul pasivului, 81% din aceste linii având scadenţă mai mare de un an, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Preţul gazelor creşte cu 7 lei/MWh. Guvernul a avizat noul calendar de liberalizare

Preţul gazelor pentru populaţie şi producători creşte, de la 1 iulie, de la 53,3 lei/MWh la 60 lei/MWh, şi va continua să crească anual cu câte 6 lei în 2016 şi 2017, urmând să fie rediscutat în aprilie 2018, în calendar fiind estimată totuşi la acest moment o creştere similară până în 2021.

Turismul tunisian va pierde cel puţin 515 milioane de dolari în 2015, după atentatul din Sousse

Veniturile provenite din turism ale Tunisiei vor scădea cu cel puţin 515 milioane de dolari, circa un sfert din valoarea estimată pentru 2015, în urma atacului terorist de vineri în care au fost ucise 39 de persoane, cei mai mulţi fiind turişti britanici.

Rezervele valutare au scăzut cu 109 milioane euro în iunie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României s-au redus în iunie cu 109 milioane euro (-0,36%) faţă de mai, pe fondul unor ieşiri mai mari, constând în eliberarea rezervelor minime în valută constitutite de bănci, precum şi plăţi în contul datoriei publice.

AUTOSTRADA Nădlac-Arad: Lotul II şi noul punct de control de la graniţă, inaugurate în 11 iulie

Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi noul punct de control de la graniţă vor fi inaugurate în 11 iulie, când se va face joncţiunea cu autostrada din Ungaria, la eveniment fiind aşteptaţi premierul Victor Ponta şi omologul său din Ungaria, Orban Viktor.

Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG privind bonurile fiscale, impozitul pe bacşiş- eliminat

Legea privind aprobarea ordonanţei care reglementează emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile sau serviciile a fost promulgată de preşedintele Iohannis fără prevederile privind impozitarea bacşişului, abrogate în Parlament, astfel că bacşişul nu va mai fi evidenţiat distinct pe bon.

Statul român ar putea finanţa în locul Greciei subsidiarele bancare locale, cu până la 2,5 miliarde euro, în cazul Grexit

Finanţări estimate la 2,5 miliarde euro accesate de la Atena de subsidiarele româneşti ale băncilor elene ar putea fi înlocuite cu finanţare de stat, în cazul ieşirii Greciei din zona euro, măsură care ar avea un impact asupra deficitului bugetar de până la 1,5% din PIB şi ar afecta profilul datoriei pe termen scurt, potrivit ING.

Cererea de benzină şi motorină a crescut marţi cu 30-40% în Grecia

Cererea de benzină şi motorină în Grecia a fost, marţi, cu 30-40% mai mare decât într-o zi obişnuită, dar a fost acoperită fără probleme, relatează Ekathimerini în pagina electronică.

BNR a menţinut dobânda cheie la 1,75% şi ratele RMO pentru pasivele în lei şi valută, la 8% şi 14%

Consiliul de Administraţie al BNR a decis în şedinţa de politică monetară de miercuri menţinerea dobânzii cheie la 1,75%, cel mai redus nivel istoric, precum şi a ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele băncilor, la 8% pentru lei şi 14% pentru valută, măsură anticipată de analişti.

Acţiunile europene îşi revin din şocul provocat de acutizarea crizei din Grecia

Acţiunile europene evoluează în creştere în prima parte a tranzacţiilor de miercuri, pentru prima oară în trei zile, revenind la normal după turbulenţele provocate de acutizarea crizei din Grecia, relatează MarketWatch.

Spitalele din Grecia riscă o penurie de materiale medicale consumabile

Spitalele greceşti riscă să se confrunte în curând cu o penurie de materiale medicale consumabile, în contextul în care băncile sunt închise şi sunt în vigoare măsuri de control al capitalurilor, rezervele de la furnizori scad, iar aceştia nu pot apela la importuri, relatează Ekathimerini online.

Grecia VA ACCEPTA condiţiile impuse de creditorii internaţionali, potrivit Financial Times. REACŢIA unor oficiali europeni – VIDEO

Premierul elen Alexis Tsipras va accepta toate condiţiile impuse de creditorii internaţionali, aşa cum au fost ele stabilite la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit unei scrisori trimise de primul ministru al Greciei, marţi noapte, către Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană, şi obţinută de Financial Times.