Statul român ar putea finanţa în locul Greciei subsidiarele bancare locale, cu până la 2,5 miliarde euro, în cazul Grexit

Finanţări estimate la 2,5 miliarde euro accesate de la Atena de subsidiarele româneşti ale băncilor elene ar putea fi înlocuite cu finanţare de stat, în cazul ieşirii Greciei din zona euro, măsură care ar avea un impact asupra deficitului bugetar de până la 1,5% din PIB şi ar afecta profilul datoriei pe termen scurt, potrivit ING.

529 afișări
Imaginea articolului Statul român ar putea finanţa în locul Greciei subsidiarele bancare locale, cu până la 2,5 miliarde euro, în cazul Grexit

Statul român ar putea finanţa în locul Greciei subsidiarele bancare locale, cu până la 2,5 miliarde euro (Imagine: Thomas Dan / Mediafax Foto)

"Potrivit rezoluţiei (hotărârea potrivit căreia banca centrala susţine băncile cu probleme, adoptată cu sprijinul FMI după criza din Cipru n.r.), acţionarii greci îşi pierd drepturile de vot în cadrul diviziilor româneşti dacă are loc un Grexit, potrivit şefului pentru supraveghere al BNR, iar banca centrala preia iniţial controlul asupra acestora, până la găsirea unui cumpărător. Nu ne aşteptam ca procesul să fie foarte rapid şi acoperit numai de liniile de finanţare neconvenţionale ale BNR (versus garanţii mai largi/slabe) şi ne aşteptăm că ar putea fi utilizaţi şi bani publici. În ciuda declaraţiilor BNR potrivit cărora nu vor fi accesate fonduri de stat, suntem mai degrabă sceptici şi ne aşteptăm ca finanţarea provenită de la Atena, de 2,5 miliarde euro, pentru subsidiarele locale ale băncilor elene să fie înlocuită cu fonduri de stat, ceea ce ar putea avea un impact asupra deficitului bugetar cu până la 1,5% din PIB şi va afecta profilul datoriei pe termen scurt", se arată într-un raport al ING.

În România au activităţi patru bănci cu acţionariat grecesc - Alpha Bank, Bancpost, Piraeus şi Banca Românească, acestea cumulând 12% din activele sistemului bancar.

Situaţia Greciei era un eveniment aşteptat şi au fost luate toate măsurile pentru a nu exista probleme, iar orice decizie din partea băncilor din Grecia nu vizează subsidiarele din România, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

El a precizat că băncile din România ţin de legislaţia românească, fiind sub controlul BNR, iar depozitele de până la 100.000 euro sunt garantate printr-o schemă clasică de garantare.

Miniştrii de Finanţe din zona euro urmează să analizeze miercuri ultima propunere a Greciei, la câteva ore după expirarea planului internaţional de salvare a ţării fără să se ajungă la un acord, întrerupând o finanţare considerată vitală şi adâncind temeri cu privire la o eventuală ieşire din zona euro.

Prin incapacitatea de a rambursa aproximativ 1,6 miliarde de euro Fondului Monetar Internaţional (FMI), Grecia a devenit prima ţară dezvoltată care înregistrează arierate la plăţile către Fond.

Liderii greci au prezentat un posibil al treilea plan de salvare, în contextul în care se confruntă cu consecinţele închiderii, săptămâna aceasta, a băncilor şi bursei.

Vineri noaptea, premierul elen Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze la 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, iar Parlamentul a aprobat duminică această propunere.

Băncile elene sunt închise până la 6 iulie, iar de la bancomate pot fi retrase zilnic, în Grecia, sume de până la 60 de euro.

Miercuri au fost deschise 1.000 de sucursale bancare, unde s-au format cozi lungi, măsura fiind dispusă de Guvern pentru a ajuta pensionarii fără carduri bancare să încaseze din cecuri de pensii o sumă maximă de 120 de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici