Patriciu: BVB trebuie să devină o bursă regională, pentru a supravieţui

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu poate supravieţui în forma actuală, iar singura soluţie pentru a se dezvolta este să devină o bursă regională, consideră omul de afaceri Dinu Patriciu.

22 afișări
Imaginea articolului Patriciu: BVB trebuie să devină o bursă regională, pentru a supravieţui

Patriciu: BVB trebuie să devină o bursă regională, pentru a supravieţui (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu cred în viitorul BVB, dacă va fi suficient de deşteaptă să devină regională şi să contribuie la transformarea Bucureştiului în centrul financiar al regiunii. Aşa cum este acum, BVB nu poate să supravieţuiască. Cred că BVB are atuuri formidabile pentru a deveni o bursă regională", a declarat Patriciu invitat la deschiderea şedinţei bursiere de luni.

El a adăugat că transformarea BVB într-o bursă care să atragă companii din întreaga regiune depinde şi de o serie de măsuri guvernamentale, precum uniformizarea tratatelor privind dubla impunere sau a celor vamale.

Potrivit lui Patriciu, prin transformarea BVB într-o bursă regională, România ar putea deveni motorul economic al regiunii. De asemenea, BVB poate să atingă acest obiectiv şi printr-o politică de marketing care să vizeze atragerea investitorilor din regiune pe piaţa de capital locală.

"BVB are nevoie de o piaţă de 100 milioane de locuitori, nu doar de 20 milioane de locuitori. BVB poate să înceapă o viaţă nouă (...) Îi doresc viaţă lungă, dacă va adopta acest drum", a afirmat Patriciu.

El a mai spus că Bucureştiul ar putea să devină, pe lângă un centru regional al pieţei de capital, şi un hub de transport aerian.

În iunie, Patriciu a vândut către KazMunaiGaz (KMG) participaţia de 25% pe care o mai deţinea la The Rompetrol Group, iar prin această tranzacţie compania de stat din Kazahstan a ajuns să deţină integral grupul petrolier.

Ulterior, omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol Holding din Elveţia, a anunţat că va schimba numele companiei în DP Holding, pentru a evita confuzia cu Rompetrol Group.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici