Patronatele vor salariu minim pe oră şi primă pentru salarii sub 1.000 de lei

Confederaţiile patronale au reluat, joi, la întâlnirea cu noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, două propuneri mai vechi privind introducerea unui salariu minim pe oră şi a unei prime în cazul salariile sub 1.000 de lei, pentru care să se plătească doar CAS.

1089 afișări
Imaginea articolului Patronatele vor salariu minim pe oră şi primă pentru salarii sub 1.000 de lei

Patronatele vor salariu minim pe oră şi primă pentru salarii sub 1.000 de lei (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Economic şi Social, Florian Costache, a declarat după discuţiile de la Ministerul Muncii că reprezentanţii patronatelor au făcut două propuneri ministrului Muncii pentru susţinerea economiei.

Cele două propuneri se referă la introducerea unui salariu minim pe oră care să înlocuiască salariul minim pe economie şi a cărui valoare ar fi în prezent la aproximativ patru lei şi introducerea unor prime cuprinse între 100 şi 300 de lei care să fie acordate salariaţilor din privat ce au venituri sub 1.000 de lei, pentru a creşte puterea de cumpărare a acestora. Patronatele au precizat că pentru această primă urma ca angajatorul să plătească doar CAS.

Vicepreşedintele Consiliului Economic şi Social Dragoş Mihalache a explicat că salariul minim pe oră va fi o un indicator de referinţă şi va da posibilitatea salariaţilor să lucreze pentru mai mulţi angajatori.

Preşedintele Federaţiei Patronale Concordia, Dan Gheorghiu, a adăugat că noul ministru al Muncii urmează să ia o decizie şi în legătură cu numirea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul Economic şi Social, aceasta trebuind să fie validată şi de către premier.

Reprezentanţii confederaţiilor patronale au precizat că ei au spus ministrului Sulfina Barbu că-i acordă tot sprijinul în funcţia pe care aceasta o are într-unul dintre ministerele "cele mai grele".

Discuţiile de la Ministerul Muncii continuă cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici