Peste 100 de angajaţi ai firmei de pază de la CEH au declanşat un protest spontan

Peste o sută de angajaţi ai firmei de pază care lucrează pentru unităţile miniere ale Complexului Energetic Hunedoara au declanşat, miercuri, un protest spontan. Oamenii au refuzat să intre în posturi pentru că nu au primit salariile aferente lunii decembrie.

395 afișări
Imaginea articolului Peste 100 de angajaţi ai firmei de pază de la CEH au declanşat un protest spontan

Peste 100 de angajaţi ai firmei de pază de la CEH au declanşat un protest spontan

Cei circa 120 de angajaţi ai firmei de pază nu au intrat în posturile de la unităţile miniere din Valea Jiului, oamenii protestând astfel deoarece nu au primit salariile restante.

Reprezentanţii firmei de pază spun că timp de două luni, respectiv octombrie şi noiembrie, şi-au plătit angajaţii din banii lor, însă acum nu mai au de unde.

"Nu mai pot să mă mişc. ANAF mi-a blocat şi mie activitatea, CEH nu plăteşte, nu am de unde să mai dau salariile. Trăim într-o ţară în care totul e legat ombilical, nimic nu merge", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, reprezentantul firmei de pază Internaţional Centurion, Mihai Bârsan.

Societatea asigură paza obiectivelor la unităţile CEH, dar şi la Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului, de care aparţin cele două mine incluse în program de închidere – Paroşeni şi Uricani.

Bârsan a afirmat că de la cele două societăţi energetice din judeţul Hunedoara are de recuperat aproximativ 2 milioane de lei, 1,2 milioane din această sumă fiind chiar facturi care au depăşit termenul scadent şi cu 150 de zile.

"Am de plătit lunar 240.000-250.000 de lei, nu mai am de unde dacă ei nu fac plăţi deloc. La începutul contractului (luna iunie 2016-n.r) ne-au făcut plăţi. Acum au şase luni întregi neplătite. Ceilalţi de la SNIMVJ aşteaptă o hotărâre de Guvern, nici aceasta nu vine că nu există buget. Deci nici ei nu pot plăti. CEH e legat ombilical de SNIMVJ, nu face nimeni plăţi”, a adăugat Bârsan.

Angajaţii de la pază care lucrează pentru SNIMVJ, şi ei circa 60, nu au oprit lucrul, aceştia având ziua de salariu la sfârşitul lunii.

Internaţional Centurion asigură paza pentru unităţile miniere ce aparţin de CEH, respectiv minele Lonea, livezeni, Vulcan, Lupeni, dar şi Preparaţia Coroieşti.

De cealaltă parte, directorul general al CEH, Michael Melczer, a declarat, pentru MEDIAFAX, că săptămâna trecută a făcut o plată "destul de importantă" către firma de pază.

"Problema acum e la ei, pentru că au conturile blocate de ANAF. Tot ce le plătim noi rămâne blocat de ANAF. Nu putem plăti toate datoriile lor", a afirmat Melczer.

Mai mult, directorul general a spus că le-a cerut juriştilor să analizeze clauzele contractuale, deoarece au fost lăsate posturile neacoperite de angajaţii firmei de pază.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici