Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni cu 7,3%, la 91.650 vehicule

Vânzările de vehicule au scăzut în primele zece luni cu 7,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 91.650 unităţi, iar livrările de autoturisme au înregistrat un declin de 11%, la 78.848 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

133 afișări
Imaginea articolului Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni cu 7,3%, la 91.650 vehicule

Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni cu 7,3%, la 91.650 vehicule (Imagine: Shutterstock)

În octombrie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.993 vehicule, cu 4% mai multe, şi 9.678 autoturisme, în creştere cu 6%.

"Un impact pozitiv asupra vânzărilor generează în continuare programul Rabla, chiar dacă şi acesta este sub aşteptările pieţei. S-au achiziţionat prin acest program până la sfârşitul lunii octombrie aproximativ 31.000 de autovehicule noi, ceea ce reprezintă 39% din totalul vânzărilor", se arată într-un comunicat al APIA.

Potrivit acestuia, un alt impact pozitiv asupra vânzărilor l-a avut taxa pe poluare, care a reuşit să echilibreze într-o oarecare măsură raportul dintre autoturismele noi şi cele rulate.

Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 24%, la 12.127 unităţi, însă în octombrie faţă de septembrie a scăzut cu aproape 9%, la 1.252 de unităţi.

În topul celor mai vândute autoturisme în primele zece luni, primul loc este ocupat de Dacia, cu 23.997 unităţi, urmată de Volkswagen (8.366 unităţi), Skoda (6.912 unităţi), Renault (5.990 unităţi), Ford (4.484 unităţi) şi Opel (4.178 unităţi).

Producţia de vehicule a înregistrat o scădere totală de 2,3%, la 283.809 unităţi, pe segmentul autoturisme declinul fiind de 2,1% (261.450 unităţi).

De asemenea, exportul de vehicule a consemnat o scădere aproape 1%, la un volum total de 256.871 unităţi. Livrările externe de vehicule comerciale au urcat cu 0,5%, la 20.433 unităţi, iar cele de autoturisme s-au diminuat cu 5,1%, la 236.438 unităţi.

În ceea ce priveşte importul de vehicule, datele APIA indică la zece luni o scădere de 2,3%, la 65.558 unităţi.

Reprezentanţii APIA estimează că vânzările totale de vehicule în România nu vor depăşi 112.000 unităţi, dintre care autoturismele vor fi sub 100.000 de unităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici