PIAŢA MEZELURILOR: Cum evoluează consumul şi câte mezeluri cumpără românii

Românii cumpără câte 200-300 de grame de mezeluri, în medie, de trei ori pe săptămână, iar consumul cel mai ridicat se înregistrează toamna, potrivit reprezentanţilor producătorului de profil Meda, deţinut de Luchi Georgescu, proprietara Vincon Vrancea.

1283 afișări
Imaginea articolului PIAŢA MEZELURILOR: Cum evoluează consumul şi câte mezeluri cumpără românii

PIAŢA MEZELURILOR: Cum evoluează consumul şi câte mezeluri cumpără românii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Piaţa de mezeluri este estimată la aproximativ 800 de milioane de euro, iar consumul scade în postul Crăciunului, în luna ianuarie şi în perioada Paştelui.

Reprezentanţii companiei au afirmat miercuri, într-o conferinţă, că în perioada de criză din ultimii ani este o performanţă pentru un producător de mezeluri dacă reuşeşte să nu înregistreze pierderi.

"Materiile prime pentru mezeluri s-au scumpit la sfârşitul anului trecut cu 30-60%, în principal membranele. Am plătit 500.000 de euro diferenţă de preţ doar pentru membrane şi un milion de euro în plus pentru carnea de porc, care s-a scumpit la rândul ei", a spus Luchi Georgescu.

Meda estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 28,5 milioane de euro, cu 5% mai mare comparativ cu anul 2012. Firma urmează să investească în acest an 1,3 milioane de euro în echipamente de producţie şi modernizarea identităţii vizuale.

În cei 15 ani de la înfiinţare, Meda a investit peste 20 de milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie şi achiziţionarea de echipamente de procesare a cărnii. Capacitatea de producţie a fabricii Meda a ajuns astfel la 12.000 de tone pe an.

Aproximativ 10% din volumul producţiei este exportat în ţări în care există comunităţi mari de români.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici