- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.02.2020, 09:43)
- Mihai Gongoroi
PIB-ul României a crescut. Evoluţia depăşeşte estimarea Comisiei Europene
- PIB-ul României a crescut cu 4,1% în anul 2019 comparativ cu 2018, arată datele publicate de INS
- Creşterea este peste estimarea Comisiei Europene
- Comisia Europeană anunţa ieri că avansul economiei a fost de 3,9% în 2019

PIB-ul Românie a crescut. Evoluţia depăşeşte estimarea Comisiei Europene
PIB-ul României a crescut cu 4,1% în anul 2019 comparativ cu 2018, arată datele publicate de INS. Creşterea este peste estimarea Comisiei Europene, care anunţa ieri că avansul economiei a fost de 3,9% în 2019.
Creşterea Produsului Intern Brut al României a fost revizuită pozitiv cu 0,1% pentru trimestrele doi şi trei.
În termeni reali, produsul intern brut în trimestrul 4 din 2019 a fost mai mare cu 1,5% comparativ cu trimestrul 3. Aceasta este cea mai bună evoluţie în trimestrul 4 pentru economie din cel puţin ultimii 3 ani şi vine după creşteri trimestriale de 0,9% în trimestrul al doilea şi de 0,6% în cel de-al treilea, revizuite pozitiv cu câte 0,1% faţă de estimările anterioare.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi de 4,2% pe seria ajustată sezonier.
Creşterea de 4,1% de anul trecut vine după un avans identic al PIB de 4,1% în 2018 şi de 7,1% în 2017. Comisia Europeană a publicat ieri previziunile de iarnă pentru economiile europene, executivul european estimând o continuare a încetinirii ritmului de creştere la 3,5% pentru acest an, sub ţinta de creştere din buget de 4%.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:17
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1088. Europa exclusă din negocierile de pace Ucraina-Rusia, susţine emisarul SUA / Europa ar putea trimite trupe în Ucraina pentru menţinerea păcii / Zelenski propune înfiinţarea unei „armate a Europei" / Rusia anunţă că a preluat controlul asupra a două noi localităţi în regiunea Doneţk
-
astăzi, 22:05